Limitarea accesului pelerinilor la maniestările religioase dedicate Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva are la bază raționamente de ordin medical, iar nu religos.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a reacționat după ce Patriarhul Daniel a făcut apel la autorități ca să revină asupea deciziei de interzicere a pelerinajelor.
Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporţionată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română, a afirmat patriarhul Daniel într-un apel transmis public.
Raed Arafat a explicat că decizia de limitare a accesului pelerinilor la Sfânta Parascheva are la bază raţionamente medicale şi nu are legătură cu libertatea religioasă.
„Am evitat pe cât am putut să intru în acest subiect, pentru a nu spune unii ca Arafat e de o anumită religie și înseamnă că face asta împotriva creștinilor. Nu iau deciziile singur, stăm mulți la masă când luăm aceste decizii. Vorbim de logica medicală”, a afirmat Raed Arafat, într-o intervenție la Antena3.
Potrivit spuselor sale, manifestările religioase nu au fost interzise, ci doar deplasarea oamenilor din alte localități, dat fiind riscurile foarte mari de infectare cu noul coronavirus.
„Nu s-a interzis nici un fel de sărbătoare să aibă loc, sau o slujbă, s-a interzis deplasarea oamenilor în condiții extrem de riscante către aceste locuri și desfășurarea acestor manifestări în condiții de maximă aglomerație în care nu mai poți să controlezi ce se întâmplă și să creezi o situație în care oamenii se întorc acasă și produc focare”, a declarat Raed Arafat.
Apelul Patriarhului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a comentat restricțiile impuse de autorități cu privire la organizarea pelerinajelor religioase în contextul pandemiei de coronavirus.
Potrivit unui Apel la coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive, transmis vineri, Patriarhia Română îşi exprimă deplina solidaritate cu toţi credincioşii ortodocşi care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum şi cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iaşi.
„Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens şi foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ţinând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare. Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autorităţile locale erau o garanţie că pelerinajul de la Iaşi sau apropiatul pelerinaj de la Bucureşti, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios”, se arată în apelul PF Daniel.