Remiză în prima partidă din noul sezon al Ligii I. Oțelul Galați a dat cu piciorul unui debut perfect

sursa: facebook.com/SCOtelulGalati

Oțelul Galați și UTA au deschis balul noului sezon al Ligii I, 2023 - 2024. Partida s-a încheiat nedecis, dar gazele ar fi putut să pună mâna pe cele trei puncte, în final.

Nou-promovata Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (0-1), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci al etapei inaugurale a noului sezon al Superligii de fotbal.

UTA, care a avut o bară în min. 2, prin slovacul Andrej Fabry, din lovitură liberă, a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Rareş Pop (45+6), cu un şut de la circa 20 de metri în vinclul porţii lui Ralu Stoian.

Oţelul a egalat după pauză, prin Alexandru Mihai Constantin Pop (62), atacant adus în această vară de la Unirea Dej.

Oțelul Galați a ratat un penalty în finalul partidei cu UTA

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a ratat victoria, după ce italianul Juri Cisotti a irosit un penalty în min. 76 (a apărat Florin Iacob). Lovitura de pedeapsă a fost acordată după un henţ comis de Damian Isac.

Oţelul a mai avut o mare ocazie de a obţine victoria, dar George Cîrjan a şutat mult peste poartă din poziţie ideală, de la 14 metri (87).

SC Oţelul Galaţi - AFC UTA Arad 1-1 (0-1), Stadion Oţelul - Galaţi Au marcat: Alexandru Mihai Constantin Pop (62), respectiv Rareş Pop (45+6). Juri Cisotti (Oţelul) a ratat un penalty în min. 76 (a apărat Florin Iacob). Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Mihăiţă Necula (Bucureşti); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iaşi) Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Claudiu Marcu (Constanţa) Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF.

„E un punct, un punct câștigat. În repriza a doua am avut noroc, am avut ritm în prima repriză, am avut benzină. Am făcut multe greșeli, schimbările nu au fost foarte bune.

Au venit încă trei jucători, mai mult ca sigur doi vor intra la meciul următor. Avem nevoie de experiență, astăzi am avut mulți tineri și am făcut mai multe greșeli.

Se vede că nu are experiență (n.r. Damian Iasc), nici nu am avut soluții prea multe, dar mă bucur că am reușit să luăm un punct. Sunt supărat, mai ales când faci greșeli. Nu i-am blocat, e clar că am pierdut lupta de la mijlocul terenului”, a spus Mircea Rednic, antrenor la UTA.