Directorul unui centru de boli infecțioase a anunțat care poate fi remediul pentru cheagurile de sânge provocate de vaccinul AstraZeneca.
S-a descoperit o soluție pentru prevenirea coagulării sângelui în urma vaccinării cu AstraZeneca. Directorul Centrului Naţional Bulgar pentru Boli Infecţioase, Todor Kantardjiev, a spus ca oamenii ar trebui sa mănânce roșii imediat după ce au fost imunizați deoarece aceasta previne formarea cheagurilor de sânge.
Acest mesaj a apărut în mediul online exact la timp, deoarece temerile oamenilor cu privire la reacțiile adverse provocate de vaccinul AstraZeneca sun din ce în ce mai mari.
Până în prezent, Bulgaria și-a vaccinat undeva la 6% din întreaga populație.
Mai mult decât atât, principalul vaccin anti-COVID-19 folosit în țara vecină este chiar cel fabricat de AstraZeneca.
EMA: „Cheagurile de sânge sunt un efect advers foarte rar”
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a prezentat, miercuri, mult-așteptatele concluzii ale evaluării vaccinului AstraZeneca, la o zi după ce un oficial al agenției a recunoscut că există o legătură, încă insuficient documentată, între imunizarea cu acest vaccin și apariția cheagurilor de sânge.
Comitetul de siguranţă EMA (PRAC) a conchis că situaţiile de apariţie a "cheagurilor neobişnuite de sânge" în condiţiile unui număr scăzut de trombocite trebuie să fie enumerate printre efectele secundare rare ale Vaxzevria - denumirea curentă a AstraZeneca, se menţionează într-un comunicat de pe site-ul Agenţiei.
"Pe ansamblu, beneficiile AstraZeneca în imunizarea anti-COVID depăşesc riscurile, iar AstraZeneca s-a dovedit un vaccin eficace în cel mai înalt grad", a spus şefa EMA, Emer Cooke, în conferinţa de presă de la sediul Agenţiei.
"O explicaţie plauzibilă pentru combinaţia de cheaguri de sânge şi nivelul scăzut de trombocite ar fi un răspuns al sistemului imunitar, care să ducă la o stare similară celei constatate la pacienţii trataţi cu heparină.
Pentru mai multe informaţii, Comitetul de siguranţă din cadrul EMA a solicitat noi studii şi modificări ale celor aflate în derulare, menţionând că va întreprinde orice acţiune va fi necesară", menţionează documentul dat publicităţii miercuri.