Legea educației naționale nr. 1/2011, în articolele 65 și 18, prevăd că „din trunchiul comun prevăzut de Lege fac parte materii care sunt predate în mod obligatoriu şi care nu sunt facultative sau opţionale. Aceste materii sunt cunoscute, şi anume: limba şi literatura română, matematica, istoria, geografia, fizica, chimia etc. Printre acestea figurează şi Religia. În alte cuvinte, Religia are regimul legal prevăzut pentru celelalte materii obligatorii şi trebuie să fie predată în aceleaşi condiţii”, ne explică prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.

„Traducând” legea, universitarul mai arată că Religia, fiind cuprinsă în trunchiul comun, nu poate fi obiectul curriculumului care cuprinde disciplinele opționale stabilite de școală și nu prin lege.

Argumente

„Un exemplu este edificator. Astfel, în locul Religiei poate fi matematica, care pe modelul Religiei ar putea fi predată sau nu după cum elevul dorește sau nu, ceea ce este absurd. În alte cuvinte, o materie obligatorie trebuie să fie şi predată, pentru că altfel efectul obligativităţii nu se realizează, iar acest fapt lipseşte de eficienţă reglementarea legală a obligativităţii materiei în cauză. În acelaşi timp, nu se poate invoca numărul mic de elevi care ar urma un curs de Religie, pentru că Legea nu condiționează organizarea cursului în cauză de numărul elevilor, folosind sintagma <>. Pe cale de consecinţă, este greu de modificat textul din art.18 alin. (2) din Legea nr.1/2011 potrivit căruia „elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”, întrucât modificarea acestui text ar însemna ignorarea caracterului obligatoriu al Religiei, ceea ce ar fi ilegal”, susține fostul Avocat al Poporului.

CCR, două decizii contrare

Reamintim cititorilor faptul că articolele 65 și 18 din Legea nr.1/2011 au făcut obiectul a două excepţii de neconstituţionalitate, una în anul 2012 şi cealaltă în 2014. Soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională sunt contrare. Astfel, prin Decizia nr.306 din 27 martie 2012 Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art.18 din Legea nr.1/2011, care se referă la orele de Religie, sunt constituţionale. Doi ani mai târziu, CCR a decis total invers, prin Decizia nr.669 din 12 noiembrie 2014.

Statul să respecte cerințele specifi ce fiecărui cult

„Neconstituționalitatea celor două opinii ale CCR se referă la faptul că prevederile constituționale trebuie respectate și se impun tuturor membrilor societății democratice românești, Constituția reglementând adevărate obligații pentru aceștia, inclusiv pentru autoritățile publice”, susține fostul Avocat al Poporului. „Făcând parte din trunchiul comun, astfel cum Parlamentul a decis prin Legea nr.1/2011, religia se impune ca obligatorie pentru elevi, iar statul are și el obligația deja examinată. Desigur că, obligația statului de a asigura predarea religiei trebuie să respecte „cerințele specifice fiecărui cult.” (art.32 alin.(7) din Constituție). Repet, religia este ca și matematica, ambele sunt obligatorii și trebuie frecventate, în funcție de specificul cultului în cauză”.

„Ambele decizii sunt neconstituționale”

În Decizia din 2012, Curtea a reţinut că prevederile art.18 din Legea nr.18/2012 sunt în concordanță cu cele din art.29 și din art.32 alin. (7) din Constituție, cu cele din art.18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cele din art.18 alin.(1) și art.13 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum şi cu cele din art.9 paragraful l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a statuat „că este asigurat dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit legii criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.”

În decizia din 2014, Curtea a reţinut că disciplina Religie are caracter obligatoriu, ca disciplină şcolară care face parte din trunchiul comun.

„Cu toate acestea, cu totul neconstituțional, Curtea a constatat că religia «nu poate fi opusă elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigențelor constituționale » referitoare la obligațiile statului. În acelaşi timp, şi tot neconstituţional, Curtea a reţinut că obligativitatea Religiei este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute”, mai arată prof. Iancu.

Te-ar putea interesa și: