Reguli și sfaturi pentru frumoasele neamului

Reguli și sfaturi pentru frumoasele neamului

Fie că vorbim despre o profesie sau un hobby, make-up-ul a cunoscut o evoluție semnificativă în ultimii ani. În acest context, Claudia Neacșu, make-up artist oferă răspunsuri punctuale la subiectele care prezintă cel mai mare interes din acest domeniu

Ce trebuie să conțină trusa de machiaj

Claudia sfătuiește doamnele și domnișoarele pasionate de make-up să nu se lase amăgite de brand: „Mai bine investești în câteva produse de calitate pentru început, pentru ca ulterior să ajungi să ai un kit complet. Ideal este să obții niște recomandări de produse deja testate de un profesionist, ca să nu investești în niște produse scumpe, care poate că nu ți se potrivesc. Da, mi s-a întâmplat ca la început brandul să-mi fure ochii. Erau niște bani pe care acum nu i-aș mai da. Dacă-ți iei treptat, în doi ani de zile strângi cam tot ceea ce ai nevoie. O trusă completă ajunge undeva pe la 2000 de lei. În principiu, pentru cineva care este la început de drum nu este nevoie de 100 de produse de machiaj, ci de câteva bune, alese corect: un set complet de pensule de calitate, spray dezinfectant, câteva fonduri de ten, anticearcăn, pudră, bază de machiaj, o paletă de farduri de pleoape, o paletă de rujuri, blush, iluminator, bronzer, mascara, eyeliner, produse pentru sprâncene”.

Cum poți transforma pasiunea într-o sursă de venit

Chiar dacă pare a fi doar o joacă, pentru a trece de la hobby la business, e nevoie în primul rând consecvență și viziune de business: „Mulți au impresia că este ușor, dar atunci când se apucă văd că nu este chiar așa. Rețetă magică nu există, important este să te informezi în mod constant, să dedici timp pentru activitatea asta și să crezi în tine. Popularitatea o dobândești treptat, în ani de zile, nu peste noapte. Uite, în cazul meu, eu n-am mai fost de un an de zile într-o vacanță. Trebuie să ai conținut, să fie de calitate, să găsești un stil al tău cu care să te identifice oamenii, pentru că lumea, în momentul în care îmi vede fotografiile, își dă seama că este machiajul meu. Clientele mele sunt cele care de obicei nu se machiază, iar atunci când o fac vor un machiaj natural. Pentru a putea transforma hobbyul în business, pe lângă talent și pasiune, ai nevoie de componenta de instrumente de marketing și promovare și multă încredere în ceea ce faci”.

 

De sezon

Glass Skin” este cel mai utilizat look în acest sezon, potrivit Claudiei Neacșu: „În acest sezon, printre cele mai puternice trenduri este `Glass Skin` - pielea ca de sticlă, cu un aspect umed, proaspăt și luminos. Este un look care arată foarte bine în special în cadrul ședințelor foto editoriale. Pentru a putea obține acest aspect, este foarte important ca pielea pe care lucrăm să fie curată și îngrijită, pentru că, fiind un look luminos, va scoate în evidență textura pielii”.

 

Bărbații vor piept musculos, femeile vor fundul mare

România se aliniază trendului internațional și astfel industria de wellness cunoaște creșteri semnificative de la an la an. Din ce în ce mai mulți români au devenit preocupați de un stil de viață activ, unul dintre pincipalii factori motivaționali fiind modelele de pe rețelele sociale. „Microbul„ hipertrofiei musculare a cuprins inclusiv femeile, iar majoritatea sunt interesate de dezvoltarea a doar două grupe musculare: „În general, când pășesc pentru prima oară în sală, vor să lucreze mult zona abdominală și fesierul, așa cum bărbații se concentrează cu preponderență pe partea superioară, piept, spate și brațe”, a declarat Georgiana Bălan (foto medalion), antrenor specializat în pilates, aerobic yoga și probleme posturale.

Un fund cât mai mare, mai bombat și mai ferm reprezintă un etalon în materie de frumusețe în viața de zi cu zi.

Pentru costruirea unui corp armonios însă executarea exercițiilor pentru stimularea tuturor grupelor musculare este o necesitate, subliniază Georgiana Bălan: „Femeile consideră că nu trebuie să lucreze piept, brațe, spate, umeri și au preconcepția că dacă lucrează aceste grupe musculare se vor face mari și musculoase, dar este total greșit. Trebuie să existe un echilibru”.

Problemele de coloană, rezultatul dezechilibrelor

Inspirate de modelele cu fundul bombat, doamnele și domnișoarele care pășesc în sălile de sport ajung să facă în mod constant greșeli care le afectează pe termen lung sănătatea, atenționează specialistul: „Unui client nou îi fac în primul rând o verificare posturală. Toți clienții care vin la mine au probleme, dezechilibre în corp, probleme posturale. Postura este cea mai mare problemă a zilelor noastre și a omului modern. Trebuie să lucrăm în mod echilibrat toate grupele musculare mari, dar și mușchii profunzi. În momentul în care corpul tău prezintă deja anumite deficiențe posturale, cum ar fi hiperlordoza lombară, scopul va fi întărirea grupelor musculare slabe și alungirea mușchilor rigizi. De multe ori, fetele care au fundul extrem de bombat au mari probleme la coloană”.

Cum afectează mai exact neglijarea anumitor grupe musculare, explică Georgiana Bălan: „Poate fi o problemă genetică, dar și obiceiurile zilnice și exercițiile greșit executate pot contribui la crearea sau accentuarea anumitor probleme posturale. Există o relație strânsă între postură și mușchi. De exemplu, o hiperlordoză lombară este asociată cu un abdomen slab, fesieri slabi, erector spinal și iliopsoas (mușchiul ce asistă mersul) rigid, scurtat – deci bine dezvoltat. În acest caz, este nevoie de reeducarea posturii și a întregului lanț muscular pentru a obține nu doar un corp frumos, estetic, ci și echilibrat, funcțional, sănătos”.

Ne puteți urmări și pe Google News