Preşedintele francez Emmanuel Macron este un prieten al Marii Britanii, a declarat joi premierul Liz Truss, după ce la începutul acestui an, în timpul campaniei sale politice, declarase că nu se ştie dacă este prieten sau duşman.
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un prieten al Marii Britanii, a declarat joi premierul Liz Truss, după ce la începutul acestui an, în timpul campaniei pentru a deveni lider, declarase că nu se ştie dacă este prieten sau duşman, relatează Reuters.
Truss a vorbit la Praga la summitul inaugural al Comunităţii Politice Europene, în formatul creat de Emmanuel Macron, care reuneşte cele 27 de state membre ale Uniunii Europene cu alte 17 ţări europene.
„Este un prieten", a declarat Truss reporterilor atunci când a fost întrebată dacă s-a hotărât în privinţa lui Macron.
Macron a răspuns la fel şi a spus că este „foarte fericit” să o vadă pe Truss la Praga şi că speră că va marca un nou început pentru relaţiile dintre Marea Britanie şi UE după Brexit.
„Aceasta este o insulă, dar această insulă nu s-a mutat de pe continent”, a spus Macron în engleză. „Sper cu adevărat că acesta este începutul zilei de după” a mai adăugat președintele francez, relatează BBC.
Relaţiile complicate din punct de vedere istoric dintre Marea Britanie şi Franţa au devenit mai tensionate de la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la începutul anului 2020, provocate de disputele legate de controlul de la frontiere şi de fluxul de migranţi care traversează marea de la Calais spre sudul Angliei.
Împreună împotriva Rusiei
Președintele Ucrainei a declarat la summit: „Noi doi ne aflăm acum într-o poziție puternică pentru a direcționa toată puterea posibilă a Europei pentru a pune capăt războiului și a garanta pacea pe termen lung pentru Ucraina, pentru Europa și pentru lume.”
În urma reuniunilor, Truss a declarat: „Liderii pleacă de la acest summit cu o mai mare hotărâre colectivă de a face față agresiunii rusești. Ceea ce am văzut la Praga este o demonstrație puternică de solidaritate cu Ucraina și pentru principiile de libertate și democrație”, a declarat aceasta.
Pe lângă Marea Britanie, la prima reuniune a CPE au luat parte și țări din afara UE, precum Elveția, Turcia, Norvegia, Islanda, Georgia, Azerbaidjan și țările din Balcanii de Vest.
Marea Britanie este acum așteptată să găzduiască cea de-a patra reuniune a CPE în 2024, urmând ca Republica Moldova și Spania să organizeze a doua și, respectiv, a treia reuniune.