Filmul „Maria, regina României”. „Și se va descoperi la Judecata de Apoi că unicul sens al vieții a fost Dragostea”, spunea mitropolitul Antonie de Suroj.

18 iulie 1938. Ora 5.38. În drum spre acel Acasă al inimii, penetrat din loc în loc de sângele martiric al eroilor naționali, care și-au sacrificat unica existență pământească pe altarul de jertfă al celui mai sfânt ideal: Unirea. Unde de jale, plutind în aerul călduros al lunii lui cuptor, unde nevăzute și triste, prevesteau doliul necruțător, ce urma să învăluie minunata Românie ca o aripă a morții neiertătoare. Atmosfera îndurerată era cuprinsă în inima fiecărui țăran român la scale înalte, în dimensiuni universale.

Unul din cele mai frumoase capitole ale istoriei românești se stingea brusc, impregnat în durerile și suferințele unui sfârșit de Flacără vie, ce a aprins în sufletele poporului său dragostea și curajul de a merge mai departe, mustind în piepturi credința neclintită. Regina Maria, femeia care a răsunat în conștiința românilor ca nimeni alta. Maria, femeia anglicană care s-a născut a doua oara aici, în Peninsula Balcanică, pe plaiurile străbune ale mult încercatei Românii.

O viață de vitejie, un dor nemărginit, o iubire totală, fără resturi, dezrobită de limitele conceptuale impuse de societate, un spirit liber. Aceste entități o defineau plenar pe „ mama tuturor românilor”, cum obișnuia să fie numită în timpul Războiului de Reîntregire.

„O singură fericire, un singur extaz”

Ați privit și voi de multe ori, probabil, direct în ochii unei femei, năzuind să dezveliți taina din spatele genelor zglobii. Și ați observat, adesea, nu reușește. Fiindcă femeia, prin definiție, ascunde o taină, în concordanță cu frumusețea ei lăuntrică. Însă noi, instruiți de societatea contemporană să apreciem doar acele aspecte palpabile și perfect demonstrabile ale realității înconjuratoare, omitem esența lucrurilor și comitem, inevitabil, greșeli. Inima are puterea indivizibilă de a privi direct la țintă pentru aceia care simt că ochiul singur este neputincios. Inima înțelege că frumusețea interioară, cu cât e mai potențată, sporește considerabil frumosul unui suflet feminin. Ce are de oferit un astfel de spirit ? „O singură fericire, un singur extaz. Şi toată tehnica feminităţii e de a pulveriza acea fericire în nenumărate fericiri, într-o succesiune şi devenire de fericiri minore”, cum susține Constantin Noica.

„Cea mai frumoasă regină a Europei”

Astfel, regina Maria constituie cel mai elocvent exemplu, consemnat în paginile nescrise ale eternității. Ochii Mariei dezvăluiau o estetică fără seamăn, o iubire covârșitoare care nu poate fi descrisă în cuvintele efemere ale lumii noastre. Era supranumită „cea mai frumoasă regină a Europei”. Încă de la o vârstă fragedă, tânăra era îndrăgostită de tot ceea ce manifesta Frumosul în plenitudinea lui și avea o tonalitate sensibilă. Pictura, poeziile, memorialistica și decorările interioare au fost acele domenii artistice care au definit-o pe regină ca fiind, fără niciun dubiu, „un sincretism cultural”. Calitățile și înclinațiile sale originale spre Frumos, au avut răsunet peste continente, ajungând să fie apreciată în întreaga lume și chemată la diferite evenimente culturale. Însă esențial de reținut e faptul că Maria a folosit fiecare împrejurare drept o șansă favorabilă pentru ajutorarea țării ei iubite, lăsând întotdeauna viața personală pe plan secund.

Ochiul, inima și mintea românilor

Spiritul său de jertfă, închegat într-un suflet de luptător neînfricat și luminat de o Putere nemaivăzută, au ajuns să fie înfățișate într-o ecranizare de excepție, cu premiera în 8 noiembrie 2019. „Maria, regina României” este filmul în regia lui Alexis Sweet Cahill, care a apărut în lume cu o misiune deplină. Această armă cultural-contemporană din cinematografe vizează o țintă în trei puncte: ochiul, inima și mintea românilor, care au acum ocazia să înțeleagă cel mai remarcabil moment din istoria modernă a României.

Unirea nu a fost un act atât de simplu și nu poate fi caracterizat drept o urmare firească a înregistrării poporului de partea învingătorilor. În realitate, marii conducători ai lumii de la vremea aceea abia aveau habar unde se situează această Românie pe harta europeană. Însă fără consimțământul lor, Unirea tuturor provinciilor nu era un fapt recunoscut pe plan internațional.

O țară devastată de război

Astfel, în acest tablou al împrejurărilor, apare regina Maria care schimbă hotărâtor soarta noastră și reușește să îndeplinească în câteva zile ceea ce Ion. C. Brătianu, primministru, nu a izbutit timp de luni de zile. „În esenţă, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi naţii”, a spus hotărâtor regizorul. Filmul vorbește despre Conferința de Pace de la Paris, care a avut loc în 18 ianuarie 1919, la un an de la finalizarea Primului Război Mondial. La masa acestei întruniri se află „Consiliul celor zece”, reprezentanții Antantei biruitoare, care împărțeau și reorganizau harta lumii, dar și reprezentanți ai țărilor învinse.

Tratativele au avut un caracter dur, iar lupta diplomatică nu a fost ușoară. România pentru care Brătianu pledează este o țară devastată de război, sărăcită și presărată cu orfani, văduve, soldați răniți, morți, furată de resursele-i bogate și lipsită de ajutor, dar care își dorește din toți rărunchii Unirea fraților ei. Din păcate, semnarea tratatului de pace cu germanii, în mai 1918, a cântărit greu la Paris. Adevărul este că românii se aflau înconjurați de dușmani, fără ajutor din partea Marilor Puteri, iar tratatul acesta a reprezentat singura soluție temporară ca țara noastră să nu dispară de pe hartă. Lupta contra nemților a fost reluată în noiembrie 1918.

„Țara mea frumoasă, călcată în picioare de germani”

Prima inițiativă de a o implica pe regină în aceste tratative a aparținut contelui de Saint-Aulaire, reprezentant al misiunii franceze pe pământul românesc, iar apoi întărită de regele Ferdinand. Deși multe figuri politice române au discriminat ideea de a trimite o femeie într-o situație politică de asemenea anvergură, regina Maria, încurajată de Ferdinand, este convinsă de misiunea ei: „Da, voi merge, am spus - o să fac tot ce pot”.

În interviul pe care scriitoarea franceză Colette îl dă, regina afirmă: „Țara mea este atât de puțin cunoscută în lume, vreau ca oamenii s-o cunoască, s-o iubească, s-o ajute. Ajutați-mă cu toții. Toți trebuie să mă ajute! Țara mea frumoasă, călcată în picioare de germani...”. Reporterița întărește mai târziu adevărul despre faimoasa apariție a Mariei la Paris, care a cucerit pe toată lumea, de la oamenii obișnuiți până la figurile emblematice ale Franței, Marii Britanii și Americii: „Este magnifică. Regina Maria poartă lumina în ea însăși. (...) o astfel de apariție te lasă fără grai”.

„Grădina Binecuvântată”

„Grădina Binecuvântată” Prima mare luptă a fost întâlnirea cu prim-ministrul Franței, Georges Clémenceau. Nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, urmează să întâmpine o personalitate care nu avea România pe lista favorită. Însă surprinzător, după acea întrevedere, președintele francez Raymond o decorează pe Maria cu Legiunea de Onoare, spunându-i: „Clémenceau față de România s-a schimbat mult de când Maiestatea Voastră v-ați reprezentat țara”. La o discuție pe care regina Maria o are cu ruda ei, „uncle Artie”, pentru a o ajuta în a-l convinge pe vărul George de nevoile României, acesta îi destăinuie un adevăr. Băștinașii Panoniei numeau pământul Transilvaniei „Har-Deal”.

„Înseamnă Grădina Binecuvântată. Și este cu siguranță Grădina Binecuvântată a Maicii Domnului, o confirmă un document secret”. „Și totuși tu ești englezoaică, Missy”, îi spune ducele Arthur. „A fost în altă viață, Uncle Artie. Acum sunt a României în totalitate. Dacă ai ști ce popor minunat străjuiește crestele Carpaților...”. Cu toate acestea, cea mai grea luptă a fost legată de președintele Americii, Wilson, care s-a lăsat greu convins, însă în final a rămas copleșit de demnitatea și curajul reginei. „Ați cucerit Parisul, Majestate”, i-a spus Clémenceau la plecare. În consecință, filmul copleșește, punându-ne față în față cu o realitate indispensabilă: credința și focul unei femei care a făcut istorie într-o lume a bărbaților. Dovada ireproșabilă a feminității care învinge. Căci regina Maria a lăsat viu în testament aceste cuvinte: „Am credința că v-am priceput; n-am judecat, AM IUBIT...”