Regele Marocului, dispărut fără urmă. Blestemul tatălui. Nici măcar cele 2.900 de morți în urma cutremurului nu l-au făcut pe Muhammad al VI-lea să reapară în patrie.
Ce s-a întâmplat cu regele Marocului? Desigur că în urma blestemului lansat de tatăl său pe patul de moarte, nici cel mai capabil dintre monarhi nu s-ar fi putut aștepta la o existență „en rose”, scrie La Stampa.
Blestemul tatălui
Înainte de a-și da ultima suflare, Hassan al II-lea a formulat o dorință cinică și crudă pentru fiul său Muhammad, destinat să devină în 1999 rege al Marocului. „Sper să ai o viață grea, pentru a-ţi putea demonstra valoarea”, pronunțase el.
Deghizată într-o instigare paternă și masculină la curaj, urarea fostului suveran era mai degrabă o cruce frumoasă pusă pe umerii moștenitorului.
Acel moștenitor care astăzi, în aceste ultime zile, nu e de găsit. Cu o țară îngenuncheată de recentul cutremur care a provocat moartea a 2.900 de oameni, suveranul pare să se fi evaporat.
Regele Marocului, dispărut
În timp ce cursa contra cronometru pentru salvarea altor câtorva vieți aflate captive sub dărâmături devine din ce în ce mai frenetică, regele Muhammad al VI-lea nu şi-a făcut încă apariţia.
Nu s-a dus în zonele afectate pentru a-și manifesta apropierea de oameni, așa cum era de așteptat, nici măcar nu a vorbit la televizor.
S-a limitat să decreteze, prin intermediul unei declarații oficiale, un doliu național de trei zile. Și a invitat cele 15 mii de moschei împrăștiate în Maroc să se dedice cât mai mult posibil rugăciunilor.
Pe lângă morți, mai sunt și răniții. Deocamdată sunt 2500, însă vorbim de bilanţuri provizorii.
Și între timp, odată cu decizia Rabatului de a accepta ajutoare din doar patru țări: Spania, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite și Qatar, și de a respinge categoric mâna întinsă a Franței, națiune cu care are relații dificile de cel puțin câțiva ani, de când a izbucnit cazul Pegasus privind interceptările de către Rabat a telefoanelor președintelui Macron, au apărut şi probleme de diplomație internațională.
Unde este regele în toate acestea?
Cutremur, morți, ajutoare da și ajutoare nu: dar unde este regele în toate acestea? Se știe că Muhammad VI nu este sănătos şi că suferă de sarcoidoză, o boală a sistemului imunitar care amenință miocardul.
Între 2018 și 2020, suveranul a suferit două operații dificile, una la Rabat și cealaltă la Paris. Acel Paris unde își petrece acum cea mai mare parte a timpului și unde pare că s-ar ''ascunde'' și în aceste zile.
De altfel, monarhul deţine la umbra Turnului Eiffell un castel privat și un edificiu de 1.600 de metri pătrați; iar bunurile sale sunt estimate la aproximativ 8,2 miliarde de dolari.
Ziarul The Economist a vorbit și el despre misterul disparițiilor lui Muhammad al VI-lea, relatând că la sfârșitul lunii august suveranul s-a „baricadat” într-una dintre reședințele sale din arhipelagul Alhucemas, refuzând să sărbătorească împlinirea vârstei de 60 de ani.
Poporul Marocului are nevoie de regele său
Acum însă, poporul său au nevoie de un semn. Pentru că momentul este tragic. Și toată lumea ar dori să-l redescopere pe acel Muhammad al VI-lea de la început. Astăzi, după aproape un sfert de secol de domnie, monarhul este perceput ca fiind din ce în ce mai îndepărtat de evenimentele din țara sa.
Se pare că nu a mai rămas nimic din acel lider care în anii 1990 a fost supranumit monarh republican și modernizator secular. Nimic despre acel om care fusese lăudat pentru reformele pe care le-a făcut în legislaţia familiei în Africa tribală și pentru cele create în apărarea femeilor.
Astăzi, boala lui și, foarte probabil, relațiile dificile cu țările străine, au făcut ca Muhammad al VI-lea, suveranul Marocului, să devină invizibil în cel mai tragic moment pentru națiunea sa.
Anatema tatălui său nu s-a materializat pe deplin. Poate că în realitate M6 chiar trăiește acea viață dificilă, numai că în acest moment nu pare să fie capabil să-şi demonstreze valoarea.
(Articol de Claudia Carucci, Traducerea Cătălina Păunel, RADOR)