Maia Sandu, președintele din Republica Moldova, s-a întâlnit, luni, cu regele Harald al Norvegiei. Liderul de la Chișinău a fost primit de familia regală la palatul de la Oslo.
Cele două părți au discutat despre cultura ambelor popoare, dar și despre sprijinul economic pe care țara nordică o va acorda Basarabiei.
Într-un discurs rostit luni în prezența Maiei Sandu, regele Harald al Norvegiei (87 de ani) a pomenit mai multe lucruri pe care le-ar avea în comun țara sa și Moldova, chiar dacă sunt așa de îndepărtate una de cealaltă.
Regele Norvegiei, întâlnire cu Maia Sandu
„Suntem ambele țări relativ mici, aflate în trecut sub dominația vecinilor lor. Suntem state independente de relativ puțin timp, dar avem o istorie națională bogată” – a amintit suveranul de la Oslo.
Regele Harald a găsit în alocuțiunea lui și o altă asemănare între moldoveni și norvegieni, anume pasiunea pentru țesutul covoarelor.
După ce a lăudat faima covoarelor moldovenești în lume, Harald a spus: „Țesutul este un pic în afara zonei mele de confort – dar dacă deschideți subiectul cu Prințesa de Coroană, n-o să o mai puteți opri”.
Regele a amintit și admirația sa pentru vinurile din Moldova – fără să mai facă vreo comparație cu propria țară, cea mai nordică din Europa, unde viticultura, desigur, nu există.
Discuții referitoare și la războiul din Ucraina
Pe un ton mai grav, Regele Norvegiei a mai spus că Moldova și Norvegia mai au în comun îngrijorarea profundă legată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Moldova are sprijinul deplin al Norvegiei în gestionarea crizelor multiple cu care se confruntă – legate de exemplu de securitate, energie sau refugiați”, a spus suveranul scandinav.
Harald a amintit că în cel mai mare program norvegian de ajutorare a Ucrainei, Moldova este cooptată ca țară beneficiară - singura dintre vecinii Ucrainei atacate de ruși.
Monarhul Norvegiei a reintrat în atenția presei mondiale la începutul anului curent, oarecum prin ricoșeu, datorită surprinzătoarei abdicări a „colegei” sale din Danemarca, Margrethe.
Regina daneza și-a explicat decizia neobișnuită în lumea monarhiilor prin starea șubredă a sănătății, după ce a trecut la vârsta de 83 de ani printr-o intervenție chirurgicală, conform moldova.europalibera.org.