„Regatul tăcerii”, adevărul nefardat despre uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

„Regatul tăcerii”, adevărul nefardat despre uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

În urmă cu doi ani, pe 2 octombrie 2018, jurnalistul disident saudit Jamal Khashoggi, care la acea vreme scria pentru The Washington Post, a intrat în consulatul saudit din Istanbul și de atunci nu a mai fost văzut vreodată.

Ancheta ulterioară, efectuată de jurnaliști și guverne, a dezvăluit că Khashoggi a fost ucis și dezmembrat, în cel mai odios mod, de agenții statului saudit. Și, cel mai probabil ordinele au venit direct de la liderul de facto al regatului, prințul moștenitor Mohammed bin Salman.

Nationalinterest susține că, în ciuda faptului că jurnalistul Khashoggi lucra pentru un prestigios ziar din SUA, reacțiile Washingtonului sau ale altor guverne față de acest asasinat cumplit au fost egale cu zero. „Crima, viața și cariera lui Khashoggi și relația dintre SUA și Arabia Saudită au devenit parte din „Regatul tăcerii”. Acesta este titlul unui documentar care a avut premiera la Showtime, fiind disponibil prin intermediul platformei de streaming. Un film care încearcă să deschidă ochii celor care se fac că nu văd asupra unei tragedii internaționale țesută cu multă abilitate.

Regizat de Rick Rowley, care a regizat documentarul „16 gloanțe” privind brutalitatea poliției din Chicago și produs de Alex Gibney, filmul prezintă interviuri de arhivă cu Khashoggi și interviuri noi cu prietenii și colegii săi. Filmul abordează modul în care America și Arabia Saudită au devenit aliați în anii 1970, sudând alianța petrolului. Apoi trece la momentul războiului din Golful Persic, în care SUA i-au apărat pe saudiți de invazia potențială a Irakului, pentru a ajunge și la atacurile din 11 septembrie. Atacuri pusa la cale de un saudit, Osama Bin Laden și de 15 pirați ai aerului saudiți.

Documentarul surprinde și momentul Primăvării Arabe”, care au cuprins Orientul Mijlociu în epoca Obama, și unde din regatul saudit a fost „menajat”.

„Regatul tăcerii” arată cum saudiții și-au cultivat interesele în ambele partide din SUA, în mai toate administrațiile. MBS, fiul actualului rege saudit, a început să crească în politica saudită în perioada în care administrației Trump. „Regatul tăcerii” detaliază, de asemenea, ascensiunea prințului moștenitor, una marcată de epurarea altor facțiuni din Casa Saud, dar și de implicarea în războiul din Yemen, cu arme date de americani.

Documentarul ajunge și la uciderea lui Khashoggi, după ce acesta a intrat în consulat pentru a obține documentele necesare viitoarei sale căsătorii. Cu doar câteva luni înainte de moartea lui Khashoggi, prințul moștenitor saudit a vizitat Statele Unite, întâlnindu-se cu elita afaceriștilor americani, cu lideri politici și chiar cu vedete americane. S-a întâlnit cu președintele Trump la Washington, cu Tim Cook la Apple Park și a luat cina cu Dwayne „The Rock” Johnson.

Atât administrația Trump cât și cele anterioare sunt acuzate în documentar că au dat saudiților frâu liber pentru uciderea lui Khashoggi, alături de alte nelegiuiri comise de saudiți de-a lungul anilor. Asta și pentru că, o ruptură americană cu saudiții nu e așa simplă cum ar părea. „Regatul tăcerii”, va fi urmat în aceste zile de un alt documentar despre moartea lui Khashoggi, „Disidentul”, așteptat la finele anului.

Ne puteți urmări și pe Google News