Crin Antonescu, primele declaraţii după decizia CCR: "Nu mă retrag din politică, pentru că Traian Băsescu a fost, în realitate, demis"
- Ana Zid ărescu
- 22 august 2012, 07:41
Preşedintele interimar Crin Antonescu a susţinut astăzi, la sediul PNL, o conferinţă de presă. Alături de el s-au aflat toţi liderii din cadrul formaţiunii politice. Ca urmare a deciziei CCR, de invalidare a referendumului, care se traduce prin revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, Crin Antonescu a precizat că respectă legalitatea deciziei, însă, în opinia lui, Traian Băsescu nu mai este preşedinte, din moment ce 7 milioane de români au votat împotriva sa. Antonescu a mai precizat că nu se retrage din politică şi că, din fruntea PNL, şi alături de Victor Ponta, în USL, va continua lupta împotriva regimului Băsescu.
Cele mai importante declaraţii ale lui Crin Antonescu, după decizia CCR de invalidare a referendumului:
- Am luat act de decizia CCR şi primul lucru care trebuie spus că atât eu, ca preşedinte interimar al României, voi respecta acest lucru
- Nimeni nu pune la îndoială respectarea decizie
- Socotim aceasta decizie nedreaptă, pentru ignoră votul a 8 milioane şi jumătate dintre români - o jumătate reală care trebuia să constituie cvorumul - pentru că ignoră legile pe care însăşi CCR le invocă.
- Chiar dacă respectăm decizia CCR şi, chiar dacă Băsescu va redeveni, legal, preşedinte, pentru noi, Băsescu va fi un preşedinte pe care noi nu îl vom recunoaşte.
- Referendumul a fost încercarea noastră de a rezolva principala problemă a României: regimul Băsescu
- Un om ales preşedinte cu 5 milioane şi destituit, efectiv, de 7 milioane de voturi.
- Nu putem să punem problema coabitării, pentru că nu e coabitarea noastră cu el, ci coabitarea celor 7 milioane de români, care nu doreşte asta. Băsescu poate să coabiteze cu instanţele internaţionale, cu Parchetul, dar nu mai poate coabita cu cele 7 milioane de români
- Obligaţia noastră politică nu e faţă de CCR sau de prietenii lui Traian Băsescu, din ţară şi din afară, ci faţă de cele 7 milioane de români.
- Nu mă retrag din politică, pentru că Traian Băsescu a fost demis în realitate
- Eu mi-am luat angajamentul în faţa românilor
- Astăzi, rămân în serviciul oamenilor nedreptăţiţi, a celor care şi-au spus cuvântul. Eu nu fug în faţa tuturor combinaţiilor de putere pe care Băsescu le face!
- Recunoaştem şi vom aplica hotărârea CCR, deşi nedreaptă, pentru că că noi credem în regulile democratice, în puterea democraţiei
- PNL rămâne în serviciul celor 7 milioane de români, cu toată frustrarea, şi noi, ca şi toţi ceilalţi români
- Apelul nostru e următorul: dragi români, care vă vedeţi astăzi votul vostru badjocorit, apăraţi-vă voinţa, dar respectaţi legile!
- Chem toţi membrii PNL să sprijine acest Guvern
- Sunt absolut convins că menţinerea USL e necesară. Românii trebuie să aibă încredere în USL. Toţi trebuie să ne unim forţele să înlăturăm regimul Băsescu.
- Sunt alături de Victor Ponta şi de partidul său.
- Deşi suntem parte a UE, NATO, nimeni nu poate dicta în România ca într-o Românie şi toţi cetăţenii convinşi de dreptatea lor trebuie să continue lupta.
- Îmi voi relua activitatea de preşedinte al PNL şi copreşedinte al USL
- Mai devreme sau mai târziu, regimul Băsescu va cădea, pentru că România nu poate rămâne singura ţară a UE în care cineva din afara poate să vină şi să dicteze
- Am făcut ceea ce trebuia făcut, aţi făcut ceea ce trebuia făcut, v-aţi spus părerea cu privire la destinul acestei ţări.
- Traian Băsescu nu îşi va da demisia, el va continua să mintă. Propaganda s-a plătit, direct sau indirect, din bani publici.
- Nu avem de ales, trebuie să continuam lupta, cu respectarea legii şi cu convingerea că avem un singur vot, o singură viaţă, o singură ţară.
- Toţi cei care astăzi aniversează victoria împotriva românilor se bazează pe lehamite, pe teamă.
- Noi, eu şi Victor Ponta, vom lupta până la capăt şi vom elibera ţara de Traian Băsescu.
- PNL nu îşi permite să coabiteze cu Traian Băsescu - şi aici vorbesc doar în numele PNL.
- Noi nu închitem povestea cu enonomia afectată de suspendarea lui Traian Băsescu. Argumentul nu e convingător. România are dreptul la democraţie, referendumul e un instrument democratic. Nu vom avea un leu puternic dacă Băsescu va fi suspendat. Vom continua lupta cu toate mijloacele democratice, ca şi până acum.
- Sub orice formă ne-am manifesta mulţumirea, nu avem altă cale în democraţie decât să respectăm regulile.
- PNL e implicat la guvernare, tot partidul, aşa cum am spus, sprijină Guvernul, şi îl sprijină pe premierul Ponta pentru că aşa putem să-i sprijinim pe toţi românii, nu doar pe cei 7 milioane de români.
- România e o ţară în care nu e suficient ca oamenii să voteze pentru ca voinţa lor să se facă auzită, pentru că voturile, în România, ajung să nu mai conteze.
- Românii l-au demis la referendum, iar CCR a decis altceva.
- Nu îmi este teamă. Dacă mi-ar fi teamă, m-aş retrage la finalul fiecărei zile, din cauza calomiilor. Nu mă las intimidat sau scârbit. Eu nu am obligaţii în faţa presei lui Traian Băsescu, ci faţă de mine şi de oameni.
Şedinţa istorică desfăşurată astăzi, la CCR, a început la ora 10.00 şi a durat aproximativ două ore. La finalul acesteia, 6 din 9 judecători au ajuns la concluzia că referendumul desfăşurat pe 29 iulie, de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, este invalid, întrucât nu s-a întrunit cvorumul necesar din rândul electoratului.
CCR a mai precizat că referendumul s-a desfăşurat corect.
La scurt timp de la debutul şedinţei, Crin Antonescu şi Victor Ponta au ajuns, împreună, la sediul Guvernului, unde au aşteptat decizia CCR. Ulterior, preşedintele interimar Crin Antonescu a plecat de la Guvern la sediul PNL.
Se anunţă o retragere politică?
Declaraţia de presă a lui Crin Antonescu este cu atât mai aşteptată cu cât liderul politic a declarat, în urmă cu aproape câteva săptămâni, că se va retrage din politică în cazul unei victorii atribuite lui Traian Băsescu: "Demisionez dacă Băsescu rămâne preşedinte", declara Antonescu la o emisiune TV, pe 26 iulie.
"Am spus pur şi simplu domnului Băsescu că înţeleg că după referendumul acesta nu o să mai fim împreună, ori pleacă dânsul ori plec eu (…). Când am văzut, totuşi, cât de mult sunt interesaţi partiazanii domnului Băsescu, parcă mai mult chiar decât de ramânerea domniei sale, dacă plec eu, dar nu cumva mă răzgândesc eu, sigur că am avut un sentiment ambivalent, pe de o parte o pornire să rămân, că văd că asta le place şi vreau şi eu să le fac anumite bucurii, dar, după aceea, chiar după introducerea condiţiei de cvorum, am spus, da, chiar şi aşa, e în regulă, dacă nu se strâng 9 milioane de oameni să se pronunţe asupra acestei chestiuni sau dacă ia mai multe voturi Traian Băsescu, am plecat şi mă duc învârtindu-mă", declara Crin Antonescu. CITIŢI ŞI:
- Victor Ponta despre demisia lui Antonescu: "Cum să demisioneze câştigătorul?"
- Antonescu se suceşte: "Demisionez dacă Băsescu rămâne preşedinte" | VIDEO