Reducerea livrărilor de vaccin, un pericol pentru România? Guvernul vine cu precizări

vaccinare, vaccin, spital, centru de vaccinare

România va fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin, susține ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Vineri seară, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a declarat că Româniava fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin. Cu toate acestea, ministrul Sănătății a dat asigurări cu privire la faptul că autoritățile de la București au rezerve de vaccin. Prin urmare, campania de vaccinare va merge mai departe.

„Şi România va fi afectată, livrările în următoarele trei săptămâni vor fi micşorate. Vom putea continua această campanie, pentru că în acest moment avem o oarecare rezervă, care, pe de-o parte, ne asigură acel rapel de care au nevoie cei care s-au vaccinat deja cu prima doză şi avem, de asemenea, o rezervă de circa 100.000 de vaccinuri. Cu această rezervă şi cu vaccinurile pe care le mai primim putem merge mai departe. Nu la viteza pe care ne-am dori-o.

Menţionez încă odată: principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare nu va fi viteza cu care vaccinăm, ci va fi numărul de vaccinuri. Şi asta nu e o problemă a României, e o problemă la nivel european şi la nivel global", a declarat Vlad Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Reducerea a livrărilor de vaccin. Care este planul companiei Pfizer

Vineri, laboratorul american Pfizer a confirmat că livrările sale de vaccinuri vor încetini la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, timp pentru a face modificări în procesul de producţie şi, astfel, pentru a creşte ritmul pentru următoarele săptămâni, relatează AFP.

„Pfizer lucrează din greu pentru a furniza mai multe doze decât era prevăzut iniţial anul acesta, cu un nou obiectiv declarat de două miliarde de doze în 2021”, a justificat grupul american într-un mesaj trimis AFP.

Mai multe state din UE sunt nemulțumite

Mai multe țări din UE sunt nemulțumite de reducerea distribuirii vaccinurilor în Europa.

Mai multe state membre UE au reacţionat după anunţul Pfizer că vor reduce temporar livrările în Europa. Acestea au anunţat că nu au suficiente doze de vaccin. Printre țările nemulțumite se numără Belgia, Italia și Lituania.

„Compania care produce vaccinuri ne-a transmis că sunt reduceri în aprovizionare la nivelul UE!, a declarat Vytautas Beniusis, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Lituania.