Recordul mondial pentru cea mai mică felicitare de Crăciun. Este mai mică decât un fir de păr

Recordul mondial pentru cea mai mică felicitare de Crăciun. Este mai mică decât un fir de păr Felicitări de Crăciun realizate cu modele 3D. Sursa foto: Pinterest

Cea mai mică felicitare de Crăciun  are o lățime de doar 15 microni (0,015 milimetri) și o înălțime de 20 de microni (0,02 mm). Pe coperta micuței felicitări se află un om de zăpadă vesel și mesajul "Season's Greetings". Dar nu ați putea să îl citiți fără ajutorul unui microscop.

Cea mai mică felicitare de Crăciun este atât de mică încât trebuie măsurată în miconi-milionimi de metru și a fost cretată de Laboratorul Național de Fizică din Marea Britanie (NPL).

Cea mai mică felicitare de Crăciun, mai mică decât un fir de păr

Cea mai mică felicitare de Crăciun  are o lățime de doar 15 microni (0,015 milimetri) și o înălțime de 20 de microni (0,02 mm). Luați în considerare că un fir de păr uman are o lățime cuprinsă între 50 și 80 de microni (0,05 și 0,08 mm).

Pe coperta micuței felicitări se află un om de zăpadă vesel și mesajul "Season's Greetings". Dar nu ați putea să îl citiți fără ajutorul unui microscop. Această felicitare de Crăciun reprezintă activitatea desfășurată în laboratorul britanic de fizică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cercetătorii au folosit materiale la scară micronică pentru a le testa performanța, a determina noi aplicații și a îmbunătăți metodele de miniaturizare pentru uneltele și mașinile utilizate în electronică, calculatoare și medicină.

Cea mai mică felicitare de Crăciun din lume

Sursa foto:livescience.com

Este confecționată dintr-o membrană de siliciu

Cercetătorii au confecționat felicitarea de Crăciun dintr-o membrană de nitrură de siliciu. Membrana are o grosime de aproximativ 200 de nanometri (0,0002 mm), acoperită cu un strat de 10 nanometri (0,00001 mm) de platină.

Pentru a grava desenul și mesajul pe felicitare, echipa a folosit un fascicul de ioni focalizat, direcționând un flux rapid de particule încărcate, spre suprafața felicitării. Un record anterior pentru cea mai mică felicitare de Crăciun din lume a fost prezentat de NPL în 2009.

Atunci organizația a prezentat un "nanosnowman" realizat din mărgele de staniu care sunt folosite pentru a calibra lentilele din microscoapele electronice.

Cea mai mică felicitare din lume, parte a unui proiect mai amplu

Micuța sculptură de sărbători a fost asamblată cu ajutorul unui sistem de manipulare a particulelor la scară nanometrică. Apoi, un fascicul concentrat de ioni a sculptat ochii și zâmbetul omului de zăpadă. Structura a fost sudată cu platină.

În ultimul deceniu, oamenii de știință și inginerii au investigat numeroase metode de proiectare a unor invenții complexe sau a unor obiecte care par imposibil de mici. Astfel, au produs un microbot asemănător unui vierme care măsoară 250 de microni (0,25 mm). De asemenea, au creat și cel mai mic bolid din lume. Potrivit livescience, „bolidul” este de 50.000 de ori mai mic decât un fir de păr uman.

Premiu Nobel pentru chimie

În 2016, trei oameni de știință au împărțit Premiul Nobel pentru Chimie pentru cele mai mici "mașini" din lume. Mașinile leagă moleculele între ele pentru a forma dispozitive cu piese mobile care îndeplinesc sarcini foarte mici.

Micuța felicitare de Crăciun a NPL este "un mod amuzant de a marca sezonul festiv".  Servește, de asemenea, pentru a evidenția tehnologiile în curs de dezvoltare. Tehnologii care permit inginerilor să efectueze lucrări delicate cu materiale la o scară atât de mică.

„Folosim instrumentele care au creat felicitarea de Crăciun pentru a măsura cu precizie grosimea unor caracteristici extrem de mici în materiale, ajutând la deblocarea unor noi tehnologii pentru baterii și semiconductori", a declarat Cox.