Record de temperatură la Roma. Turiștii și crescătorii de animale, cei mai afectați

Record de temperatură la Roma. Turiștii și crescătorii de animale, cei mai afectați Sursa: dreamstime.com

Roma se aşteaptă luni la un vârf de caniculă de 40 de grade Celsius, iar marţi la 42 de grade Celsius.

Anunţul a fost făcut de departamentul meteo al forţelor aeriene italiene, care serveşte drept referinţă pentru prognozele din această ţară, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Luni și marți, cel mai rău în capitala Italiei

Luni, în intervalul 12:00 - 14:00 GMT, termometrele urmează să înregistreze 40 de grade Celsius în capitala italiană, iar valorile ar putea ajunge la 42 de grade Celsius marţi,în intervalul 11:00 - 13: 00 GMT, temperaturi care ar reprezenta un record absolut pentru Roma.

În mod paradoxal, lunea aceasta va fi mai cald la Roma decât la Palermo, în Sicilia, oraş situat mai la sud, dar unde temperatura maximală aşteptată este de 38 de grade Celsius, potrivit aceleiaşi surse.

Ne puteți urmări și pe Google News

Luni dimineaţă, numeroşi turişti au înfruntat căldura umedă din capitala italiană, unii dintre ei protejaţi de umbrele, iar alţii cu câte o sticlă de apă în mână.

Și turiștii sunt afectați de caniculă

„Suntem din Texas şi acolo e cu adevărat cald. Ne-am gândit că o să scăpăm de căldură, dar aici e încă şi mai cald”, a precizat pentru AFP Colman Peavy, un turist american în vârstă de 30 de ani, care vizitează Italia alături de soţia lui, Ana.

„Îmi pare rău pentru voi întrucât mi se pare că sunt numeroase spaţii fără climatizare şi e dificil (...). Cel mai mult îmi plac fântânile din Roma, unde toată lumea poate să-şi răcorească faţă”, a adăugate el, aşezat la terasa unui bar din centrul istoric şi bând un capucino.

Crescătorii de animale se plâng de pierderile aduse de caniculă

În afara consecinţele previzibile asupra sănătăţii oamenilor, acest val de căldură provoacă numeroase temeri crescătorilor de animale, a subliniat luni Coldiretti, principalul sindicat agricol.

Din cauza temperaturilor extreme, crescătorii se confruntă cu o scădere de circa 10% a producţiei de lapte de vacă şi cu o creştere a costurilor destinate răcoririi animalelor prin utilizarea de ventilatoare şi duşuri în grajduri, a precizat Coldiretti.