Reconstrucţia Irakului, eşec de 100 de miliarde $

Reconstrucţia Irakului, eşec de 100 de miliarde $

Cel mai ambiţios program de ajutor extern demarat de SUA după Planul Marshall a reuşit doar să aducă statul din Golf în stadiul din 2003.

Procesul de reconstrucţie a Irakului demarat de Statele Unite în urmă cu cinci ani s-a concretizat până acum doar în refacerea infrastructurii distruse în timpul conflictului armat din 2003 şi în perioada de jafuri extinse care i-a urmat. Concluzia este cuprinsă într-un raport de 513 pagini, redactat de experţi ai administraţiei de la Washington şi care nu a fost încă dat publicităţii, scrie „New York Times“. Eforturile SUA de reconstrucţie a Irakului s-au soldat cu pierderi în valoare de 100 de miliarde de dolari din cauza birocraţiei, violen- ţelor şi nerespectării unor norme elementare privind societatea şi infrastructura irakiană, dezvăluie raportul, un istoric al ajutoarelor americane furnizate Bagdadului după îndepărtarea regimului Saddam Hussein. Pentagonul „a umflat“ cifre

Documentul, prima trecere în revistă complexă a asistenţei oferite de Washington statului din Golful Persic, adoptă un ton critic la adresa Pentagonului, pe care îl acuză că a „umflat“ diferite statistici pentru a acoperi eşecurile înregistrate în procesul de reconstrucţie a Irakului. Raportul îl citează, pe fostul secretar de stat, Collin Powell, care a declarat, după invazia din 2003, că Departamentul Apărării „continuă să inventeze efectivele forţelor irakiene de securitate, al căror număr creşte cu 20.000 pe săptămână“. „Acum avem ba 80.000, ba 100.000 şi chiar 120.000“, ar fi exclamat fostul oficial. Declaraţiile sale sunt confirmate de generalullocotenent Ricardo S. Sanchez, fostul comandant al trupelor terestre mobilizate în Irak, şi de Paul Bremer, administrator civil înainte de instalarea primului guvern la Bagdad, în 2004.

Obiective nerealiste

Raportul citat de „New York Times“ concluzionează, de asemenea, că, la cinci ani de la debutul celui mai amplu proces de reconstrucţie demarat de Statele Unite după Planul Marshall, administraţia de la Washington nu dispune de strategii, capacitate tehnică şi structură organizaţională necesare implementării acestui proiect de anvergură. Până la jumătatea anului 2008, statul american investise 117 miliarde de dolari în eforturile de reconstrucţie a Irakului, aproape jumătate din sumă reprezentând fonduri publice.

„New York Times“ prezintă un exemplu concret privind maniera haotică în care strategii americani au conceput planurile de asistenţă a noii democraţ ii din Golf. Un oficial din cadrul Agenţiei Americane pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a trebuit să aprecieze în termen de patru ore câţi kilometri de şosele şi autostrăzi trebuiau reparaţi sau reconstruiţi pentru ca eforturile americane să se desfăşoare în bune condiţii. Expertul american a elaborat un plan materializat în eforturi paralele de reconstrucţie în diferite provincii, fără ca acestea să fie coordonate.

Ne puteți urmări și pe Google News