Recomandările Salvamont pentru prevenirea accidentelor. Detaliile la care trebuie să fie atenți schiorii
- Raluca Dan
- 1 martie 2025, 09:48

Salvamont recomandă schiorilor să îşi adapteze viteza şi stilul de schiat în funcţie de pregătirea tehnică, condiţia fizică, starea zăpezii, gradul de dificultate al pârtiei, condiţiile atmosferice şi aglomeraţia de pe pârtie, pentru a preveni accidentele. Recomandările vin după ce un tânăr de 23 de ani din Borşa, Maramureş, a decedat din cauza unor leziuni grave la cap, suferite în urma unei coliziuni cu un alt schior.
Recomandări pentru siguranţa schiorilor în sezonul de iarnă
În plin sezon turistic de iarnă, Salvamont România, prin structurile sale localeși judeţene, este prezent în staţiunile montane, unde aproximativ 500 de salvamontişti îşi desfăşoară activitatea zilnic în peste 90 de baze şi posturi Salvamont, conform unei informări transmise vineri de Dispeceratul Naţional Salvamont.
Salvamontiştii recomandă alegerea unui echipament adecvat, în funcţie de tehnică, reglajul legăturilor, greutatea corporală şi nivelul de pregătire.
„Abordaţi, la început, cu precauţie pârtiile de schi, întrucât nu mai deţineţi aceleaşi abilităţi sportive ca la finalul sezonului trecut şi este necesară o mică perioadă de reacomodare. Schiaţi în aşa fel încât să nu puneţi în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzaţi acestuia vreun prejudiciu şi adaptaţi viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pârtie.
Alegeţi cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâţi, în scopul protejării schiorilor. Depăşiţi schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit. Asiguraţi-vă că atât dumneavoastră, cât şi alţi schiori sunteţi în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie”, au transmis salvamontiștii.

Sursa Foto Facebook
Alte recomandări făcute de Salvamont
Salvatorii montani recomandă schiorilor să evite staţionarea pe pârtie, să elibereze rapid zona în caz de cădere şi să urce sau coboare pe marginea pârtiei.
Turiştii sunt sfătuiţi să respecte indicatoarele de semnalizare, balizele de marcare şi marcajele internaţionale ale pârtiilor: verde - foarte uşor, albastru - uşor, roşu - mediu, negru - dificil.
„Nu folosiţi mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave. În cazul unui accident pe pârtie, anunţaţi echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Naţional Salvamont la numărul de telefon Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112, precizând numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul şi locul unde se găsesc persoanele accidentate.
Încercaţi să protejaţi locul accidentului şi accidentatul, amplasând pe pârtie, la 5-6 metri în amonte, o barieră de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont. Protejaţi termic accidentatul si încercaţi să îi asiguraţi suport psihologic. În cazul unor căzături puternice încercaţi să nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenţi/paramedici sau salvamontişti”, a mai transmis Salvamont.

Rânca. Sursa foto: Glacyer | Dreamstime.com
Tragedie pe o pârtie din Maramureș
Luni, un tânăr de 23 de ani a decedat pe pârtia din Borşa, Maramureş, în urma unei coliziuni cu un alt schior. Traumatismul cranian a fost fatal, casca fiind aruncată în urma impactului.
Ambii schiori, având viteză, s-au ciocnit în momentul în care au efectuat cristianele (o oprire bruscă prin întoarcerea rapidă a schiurilor apropiate). Salvamontiştii avertizează că pe pârtiile cu zăpadă îngheţată trebuie schiat cu prudenţă şi viteza trebuie adaptată condiţiilor.