Recomandare stranie a lui Voiculescu către PC: "Să lăsăm liderii USL să poarte răspunderea lucrurilor în continuare"
- Laura Ciobanu
- 3 septembrie 2012, 13:15
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, şi-a îndemnat astăzi colegii să îi lase pe liderii USL să poarte "răspunderea lucrurilor" asumate şi să se preocupe mai mult de PC, pentru a-l pregăti de alegeri.
"Mi-aş dori să ne ocupăm mai mult de Partidul Conservator şi să lăsăm liderii USL să poarte răspunderea lucrurilor aşa cum vor fi croite în continuare, pentru că PC, cu noua conducere tânără dinamică şi cu experienţa celor care de 20 de ani sunt în politică şi în acest partid din 1992, de la înfiinţare, am realizat un aluat în care să avem toate componentele necesare pentru ca acest partid să aibă succes şi în noiembrie şi un succes foarte mare la viitoarele alegeri", a afirmat Dan Voiculescu, la începutul Biroului Politic, conform Agerpres.
El i-a desemnat luni pe vicepreşedintele executiv, Vasile Nistor şi pe purtătorul de cuvânt al partidului, vicepreşedintele Bogdan Ciucă, să coordoneze pregătirile din interiorul partidului pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an. CITIŢI ŞI:
- Începe negocierea în USL. Reprezentanţii UNPR îşi vor păstra colegiile