RECHIZITORIU DNA: Laura Chițoiu a profitat de imunitatea parlamentară soțului și a refuzat să părăsească domiciliul comun
- Ionel Stoica
- 4 mai 2014, 10:51
Laura Chițoiu, soția fostului vicepremier Daniel Chițoiu (PNL), a refuzat în timpul anchtei DNA să părăsească domiciliul comun, iar polițiștii nu au putut pune în executare mandatul de executare.
Detalii inedite din dosarul în care Dan Radu Rușanu, fostul președinte al ASF, și fina acestuia Laura Chițoiu, au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Potrivit rechizitoriului DNA, Laura Chițoiu, ocupă funcţia de director al Direcţiei Autorizări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară; are cetăţenia română; căsătorită; studii superioare; nu este cunoscută cu antecedente penale.
“În data de 28 ianuarie 2014, inculpata a încercat să se sustragă urmăririi penale, sens în care, cunoscând faptul că soţul acesteia Chiâoiu Daniel, ministru al finanţelor şi vicepremier la acea dată, avea şi are şi în prezent calitatea de parlamentar şi beneficia de imunitate parlamentară, a refuzat să părăsească domiciliul comun, iar ofiţerii delegaţi în prezenta cauză au fost, temporar, puşi în imposibilitatea de a pune în executare mandatul de aducere. A se vedea în acest sens interceptarea unor comunicări telefonice purtate de inculpata Chițoiu Elena cu numitul Chițoiu Daniel. Pe parcursul cercetărilor efectuate în prezenta cauză, inculpata a avut o atitudine nesinceră şi necooperantă şi a negat faptele reţinute,” se arată în rechizitoriul DNA
Rușanu nu a vrut să dea nicio declarație
În cazul lui Dan Radu Rușanu, procurorii DNA arată că acesta a deţinut funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară încă de la începutul înfiinţării acesteia, fiind numit în această calitate de către Parlamentul României la data de 24 aprilie 2013. “Până la data de 29 aprilie 2013 acesta a avut calitatea de parlamentar, membru al Camerei Deputaţilor, calitate care a încetat prin demisia inculpatului Rușanu Dan Radu din această calitate; are cetăţenia română, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, de profesie economist; nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, acesta a încercat să determine influenţarea martorilor audiaţi în prezenta cauză şi să obstrucţioneze bunul mers al anchetei, prevalându-se de funcţia pe care o deţinea şi bucurându-se de complicitatea mai multor funcţionari din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Pe parcursul cercetărilor efectuate în prezenta cauză, inculpatul Rușanu Dan Radu s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie.
Acuzațiile DNA
Fostul preşedinte al ASF, Dan Radu Ruşanu, omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, au fost trimişi în judecată, pe 25 aprilie, în stare de arest, în dosarul "Carpatica", pentru fapte de corupţie. Dan-Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), va fi judecat, în acelaşi dosar, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor (11 infracţiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, Laura Elena Chiţoiu, la data faptelor director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF, va fi judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.
Daniel Chițoiu a scăpat în Parlament
Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, pe 11 martie 2014, cu 248 de voturi împotrivă, 108 voturi pentru şi 3 voturi anulate respingerea cererii procurorului general privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului PNL Daniel Chiţoiu, în acest dosar. Deputatul PNL este acuzat de DNA de abuz în serviciu și organizarea unui grup infracțional în acest dosar, in perioada in care a fost ministru al Finanțelor în Guvernul Ponta. Potrivit DNA, există în acest moment indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul lunii octombrie 2013, Chițoiu ar fi inițiat adoptarea unei ordonanțe de urgență al carei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracțional constituit pentru a favoriza interesele societății Carpatica. "Acest lucru a fost facut in lipsa unei urgente reale si cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotararea Guvernului nr. 561/2009", arăta DNA. Ancheta aîn acest caz a fost închisă.