Recalcularea pensiilor. Toate documentele care trebuie puse la dosar

Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Recalcularea pensiilor aduce venituri în plus pentru seniorii din România, începând cu data de 1 septembrie ac. Cu toate acestea, unele sporuri cu caracter nepermanent nu vor fi luate în considerare la mărire, dacă nu sunt plătite contribuții de asigurări sociale.

Recalcularea pensiilor. Ce trebuie să facă pensionarii ca să nu le scadă veniturile, dacă au avut sporuri nepermanente

Credit foto: Dreamstime

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat, într-o intervenție la Antena 3,  că pot fi cazuri în care adeverința eliberată  de un  un angajator să arate e sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Astfel, sporurile care nu au avut caracter permament, cum sunt cele acordate pentru performanță,pot fi cuprinse  la recalcularea pensiilor, dacă sunt raportate la bugetul de stat, pentru plata asigurărilor sociale.

 „Venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a explicat președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, pentru sursa citată.

Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor se pensiona după această dată. Conform sursei citate, pensionarii care nu au dovada sporurilor la dosarul de pensie trebuie să ceară  angajatorilor dovada încasării acestor venituri.

Noua formulă de calcul a pensiilor

Pensii Sursa Foto: Arhiva EVZ

Conform noii legi, formula de calcul a pensiilor este următoarea:  valoarea punctului de referință (VPR) se înmulțește  cu numărul de puncte acumulate și rezultă  cuantumul pensiei.

La majorarea pensiei se are în vedere rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.