Recalcularea pensiilor. Cine trebuie să aducă documente în plus la dosar

Recalcularea pensiilor. Cine trebuie să aducă documente în plus la dosar Sursa foto: Arhiva EVZ

Unii pensionari riscă să piardă bani, deoarece unele sporuri nu sunt luate în considerare la recalculare, dacă nu există documente justificative pentr aceasta.

Pensionarii care nu pot face dovada sporurilor cu caracter nepermanent pot pierde bani la recalcularea indemnizațiilor, susține fostul ministru al Muncii, Marius Budăi. Mai exact, românii care au primit la salariu sporuri pentru performanță, pentru ore suplimentare și nu pot face dovada acordării acestora riscă să piardă câteva sute de lei, la recalcularea pensiilor.

Recalcularea pensiilor. Românii care pot pierde bani. Sporurile care nu se iau în calcul

Pensionari

Sursa foto: Arhiva EVZ

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, susține că pensionarii trebuie să facă dovada acestor sporuri cu adeverințe de la fostele locuri de muncă. Situația se complică, atunci când nu pot intra în posesia adeverințelor din cauza desființărilor locurilor de muncă. Fostul oficial de la Ministerul Muncii a precizat că, recalcularea pensiilor se va face în două etape: în baza documentelor deja depuse la dosar, apoi în baza sporurilor cu caracere nepermanent.

„Au fost sporuri care nu au fost cu caracter permanent, care nu făceau parte din Anexa 15, care nu făceau parte din legea 263, nu erau cu caracter permanent și nu erau luate in calcul, dar acele adeverințe sunt depuse acolo. Vom face acea calculare pentru toți cetățenii, cu toate documentele care sunt. După, vom intra în etapa a doua, cu acele sporuri cu caracter nepermanent”, a precizat fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, pentru Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adeverința pentru acord global, absolut necesară pentru recalcularea pensiilor

Pensionari

Sursa foto: Dreamstime

Reprezentanții Ministerului Muncii precizează că, pentru recalcularea indemnizațiilor este necesar acordul global. Este vorba despre adeverința prin care se dovedesc  sporurile cu caracter permanent  și trebuie să conțină următoarele informații:

  •  denumirea angajatorului;
  •  datele de identificare a persoanei;
  •  perioada in care s-a desfa urat activitatea, cu indicarea datei de incepere i de incetare a acesteia;
  •  functia, meseria sau specialitatea exercitata; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata;
  •  perioada in care a primit sporul si temeiul in baza caruia s-a acordat” si nu faptul ca au fost achitate contributiile la CAS.

Noua lege a pensiilor prevede recalcularea veniturilor începând cu 1 septembrie.