Recalcularea pensiilor: Ce se întâmplă cu banii vârstnicilor? „Acest lucru nu se poate accepta”

Recalcularea pensiilor: Ce se întâmplă cu banii vârstnicilor? „Acest lucru nu se poate accepta” Sursă: arhiva EVZ

Nu de puține ori, în spațiul public, politicienii au promis reformarea sistemului de pensii, precum și majorarea veniturilor vârstnicilor. Ce se întâmplă, însă, cu banii pensionarilor? Unul dintre liderii partidelor aflate la guvernare a vorbit, joi seară, 2 decembrie, despre o chestiune ce este „de neacceptat”, în concepția sa. 

Recalcularea pensiilor a pus pe jar nu de puține ori vârstnicii din țară, declarațiile fiind uneori chiar contradictorii. După învestirea noului guvern PNL-PSD-UDMR, liderii politici au promis că vor impune un pachet social prin intermediul căruia să ajute vârstnicii să treacă cu bine pentru provocările actuale. O parte dintre măsuri sunt cuprinse și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum reformarea sistemului de pensii.

Kelemen Hunor explică ce înseamnă recalcularea pensiilor

Președintele formațiunii politice UDMR, Kelemen Hunor, care este și vicepremier al României, a explicat, joi seară, în ce constă procesul de recalculare a pensiilor. Întrebat dacă procedeul poate însemna scăderea veniturilor pentru unii dintre pensionari, Kelemen Hunor a negat vehement informația.

„Asta nu se poate accepta. Toată lumea este de acord că recalcularea pensiilor nu înseamnă că vei primi mai puţin decât ai primit. Aici nu vorbim de pensiile de serviciu sau pensiile speciale. Acolo pensiile nu pot fi mai mari decât salariul şi este o altă problemă. Dar la pensiile pe bază de contributive nu trebuie să scadă”, a declarat Kelemen Hunor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nimeni nu se gândește să scadă pensiile”

„Sunt câțiva, unii care au ieșit cu aceeași vechime cu condiții similare şi au pensii mai mici decât cei care au ieșit în condiții similare un an doi mai târziu, după o muncă aproape identică şi aceste lucruri trebuie văzute. Nimeni nu se gândește să scadă pensiile. Acest lucru nu se poate accepta.

Chiar noi am propus o creștere a pensiilor în perioada imediat următoare pentru că există o presiune inflaționistă şi o presiune în ceea ce privește prețurile la energie asupra populației. Creșterile au fost anunțate în programul de guvernare. Va fi o creștere la începutul lunii ianuarie.

Încercăm să dăm pensionarilor cu sume mai mici o singură dată o sumă pentru a acoperi cheltuielile legate de inflație şi creșterile la energie. Important este să mergem țintit și cei care au nevoie de ajutor să primească un pic mai mult şi cei care nu au nevoie neapărat, cei cu pensii mari, să mai aștepte un pic, sau creșterea să fie un pic mai mică, proporțional bineînțeles”, a mai transmis Kelemen Hunor într-o intervenție televizată la Antena3.