Duminică seara, Legiunea Libertății din Rusia a anunțat faptul că Andrei Stesev, colonel în armata rusă, și ”comandant al grupului operativ Belgorod”, a fost ucis într-un schimb de focuri.
Din primele informații, incidentul a avut loc în satul Novaya Tavolzhanka, districtul Shebekinsky, regiunea Belgorod. Acolo, Andrey Stesev, comandantul grupului operativ din Belgorod a fost ucis într-un schimb de focuri.
Din imaginile de la fața locului, rezultă că mașina colonelului a fost prinsă într-o ambuscadă. A urmat un schimb de focuri, în urma căruia ofițerul superior a fost ucis.
Informația a fost confirmată și de Direcția principală de informații a Ministerului Apărării de la Kiev.
"Dorim să vă informăm că grupul comun al Legiunii "Libertatea Rusiei" și RDK l-au ucis pe colonelul Stesev Andrei Vasilievici, senior al grupului operațional Belgorod. A murit într-o bătălie cu armele mici, ca ofițer cu o armă în mâini, dar trebuie să recunoaștem că aceste mâini sunt până la coate în sânge. El și subordonații săi, la ordinele sale, au terorizat sistematic populația din regiunea Belgorod, le-au încălcat drepturile și libertățile. Anterior, Stesev a ucis civili în Cecenia, Iugoslavia, Abhazia și pe teritoriul Ucrainei", a declarat Legiunea într-un comunicat.
Istoria brigăzii condusă de Stesev, decimată de ucraineni
Brigada 31 de Gardă a fost desfășurată în Belarus în pregătirea invaziei rusești în Ucraina, care a început la 24 februarie 2022.
În dimineața zilei respective, soldații brigăzii s-au îmbarcat în elicoptere după care au ajuns la Aeroportul Antonov, în apropiere de capitala ucraineană Kiev, unde s-au angajat în luptă cu forțele ucrainene.
Brigada a preluat rapid controlul aerodromului, dar întăririle rusești au fost împiedicate să îl folosească de focul antiaerian ucrainean. În timpul acestui atac, brigada condusă de Stesev a pierdut 31 de soldați.
Ulterior, militarii au intrat în Bătălia de la Hostomel, în care a suferit pierderi grele care au inclus unul dintre comandanți, colonelul Serghei Karasev, și comandanții de batalion, maiorul Alexey Oskin și locotenent-colonelul Denis Yagidarov.
După retragerea rușilor din regiunea Kiev la 1 aprilie, rămășițele brigăzii au fost redistribuite în estul Ucrainei pentru Bătălia de la Izium și apoi au participat la Bătălia de la Sievierodonetsk, potrivit wikipedia.
Lupte pe teritoriul rus
Corpul voluntarilor ruși și Legiunea ”Libertatea Rusiei” i-au propus guvernatorului regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, să se întâlnească pentru negocieri la Novaya Tavolzhanka, un sat din vestul Rusiei, capturat de rebeli.
Pe de altă parte, guvernatorul regiunii Belgorod, Gladkov confirmă că armata rusă nu controlează satul Nova Tavolzhanka
”Încă nu putem intra acolo. Știu că aproximativ 100 de persoane se aflau acolo, conform raportului șefului districtului, dar bombardamentele din ultimele două zile nu ne permit să clarificăm informația. Sper că, de îndată ce situația se va schimba, vom putea să ne întoarcem pentru a-i convinge pe oameni să părăsească așezarea”, a declarat Gladkov.