Rebelii Houthi susțin că soarta ostaticilor de pe nava Galaxy Leader este în mâinile Hamas

Rebelii Houthi susțin că soarta ostaticilor de pe nava Galaxy Leader este în mâinile HamasRebelii Houthi. Sursa foto: Facebook

Rebelii Houthi afirmă că soarta ostaticilor de pe nava capturată Galaxy Leader, la bordul căreia se află şi un român, este acum în mâinile Hamas. Speranţele privind reîntoarcerea echipajului internaţional al navei cargo răpite de Houthi în noiembrie scad.

Rebelii Houthi susțin că soarta ostaticilor este în mâinile Hamas

Un diplomat filipinez afirmă că nu se aşteaptă la o eliberare până când nu se termină războiul din Gaza, iar rebelii Houthi susţin că soarta marinarilor se află acum în mâinile Hamas.

Un elicopter deţinut de rebelii Houthi a capturat nava cargă Galaxy Leader în 19 noiembrie, în Marea Roşie, după ce rebelii înarmaţi au asediat vasul şi au luat ostatici membrii echipajului, format din 17 filipinezi, doi bulgari, trei ucraineni, doi mexicani şi un român.

Au trecut peste 116 zile de la răpire şi, potrivit unui oficial guvernamental filipinez, nu sunt indicii că Houthi ar fi deschişi privind eliberarea lor până la finalul ostilităţilor.

Este o răzbunare împotriva Israelului

„Nu prea poate fi făcut nimic pentru a-i influenţa, pentru că mesajul pe care îl primim de la Houthi este că… ei vor păstra nava şi membrii echipajului până când vom vedea un sfârşit al ostilităţilor din Gaza”, a afirmat Eduardo de Vega, oficialul filipinez pentru Afaceri externe care monitorizează milioane de migranţi filipinezi.

Rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, au atacat nave în Marea Roşie de la sfârşitul anului trecut, spunând că este o răzbunare împotriva Israelului, pentru campania sa militară din Gaza.

Rebelii Houthi au lăsat decizia privind eliberarea Galaxy Leader în mâna Hamas

„Nava şi echipajul său se află în mâinile fraţilor din mişcarea de rezistenţă Hamas şi brigăzile Al-Qassam Brigades”, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al Houthi Nasr Al-Din Amer, arătând că există discuţii directe în desfăşurare cu Hamas pentru a se stabili dacă vor fi eliberaţi. ”Nu avem revendicări proprii privind nava”, a spus el.

De Vega a afirmat că Houthi ar putea să vrea şi recunoaşterea oficială ca guvern al Yemenului în schimbul eliberării ostaticilor, însă acest lucru nu are mari şanse să se întâmple.

„Va fi dificil pentru orice guvern să recunoască o guvernare care atacă nave pe mare. Nu are rost să negociem decât pentru a asigura condiţii umane pentru ostatici”, a spus de Vega.

Galaxy Leader ship seized by Yemen's Houthis becomes a tourist attraction

Rebelii Houthi susțin că soarta ostaticilor de pe nava Galaxy Leader este în mâinile Hamas. Sursa foto: alarabiya.net.

Suntem gata să vă oferim orice aveţi nevoie

Filipine trimite aproape o jumătate de milion de marinari în lume de-a lungul unui an, alcătuind peste o cincime din forţa de muncă maritimă. Numărul mare înseamnă că filipinezii sunt expuşi în mod disproporţionat la pericolele pe care le pun rebelii Houthi care vizează nave din Marea Roşie.

După răpire, filmări puiblicate de gruparea militantă înfăţişează comandaţi Houthi întâmpinând echipajul şi promiţând că vor fi trataţi ca oaspeţi.

„Suntem gata să vă oferim orice aveţi nevoie”, este auzit unul dintre ei spunându-le marinarilor, în filmare.

Exhipajul are o oarecare libertate de a se mişca pe punte

De Vega a afirmat că echipajul primeşte hrană – unii au chiar relatat că s-au îngrăşat – şi nu există indicii privind violenţa. Lor le sunt permise discuţii telefonice scurte cu familia, săptămânal, deşi identitatea ostaticilor nu a fost făcută publică.

Majoritatea membrilor echipajului, şi toţi filipinezii, sunt ţinuţi pe navă şi au o oarecare libertate de a se mişca pe punte. Alţi membrii ai echipajului, a spus el, au fost, în unele ocazii, ţinuţi pe uscat.

„Cred că este în interesul Houthi să îi trateze bine. Aceşti oameni sunt victime, în final”, a declarat Mohammed Al-Qadhi, un analist al conflictului din Yemen, din Cairo. ”Ei nu cvor să creeze o imagine proastă despre ei înşiţi”, a arătat el.

Filipine nu are un contact diplomatic direct, oficial, cu rebelii Houthi, dar acţionează prin intermediul unui ”consul onorific”, de naţionalitate yemenită, care a primit un statut special pentru a reprezenta Filipine şi care a putut să îi viziteze pe ostatici în ianuarie, a spus de Vega.

Rebelii Houthi ar putea să nu îi elibereze imediat pe ostatici

Însă, întrucât consulul onorific se află la Aden, sediul guvernului recunoscut internaţional şi sprijinit de saudiţi al Yemenului, rivali ai Houthi, de Vega a afirmat că este un ”labirint” în ceea ce priveşte accesul.

Al-Qadhi a sugedrat că, şi atunci când războiul se va sfârşi, Houthi ar putea să nu îi elibereze imediat pe ostatici.

„Ei nu vor să facă acum concesii fără a primi ceva în schimb, deci eu cred că este puţin probabil să fie eliberaţi dacă nu este o înţelegere mai amplă, orchestrată internaţional, privind Gaza sau chiar pe rebelii Houthi”, a spus el.

Nava a devenit acum o atracţie turistică pentru localnicii

La momentul atactului, Galaxy Leader era operată de compania japoneză Nippon Yusen, cunoscută şi ca NYK Line. Aceasta este deţinută de Ray Car Carriers, o companie care are legături cu Abraham Ungar, de naţionalitate israeliană, potrivit firmei de management al riscului maritim Ambrey Analytics. CNN a solicitat reacţii ambelor companii.

Nava, folosită în mod normal pentru a transporta vehicule, a devenit acum o atracţie turistică pentru localnicii curioşi, care sunt duşi până la vasul de mari dimensiuni cu bărcile.

Potrivit datelor din satelit, în urmă cu circa două săptămâni, ea a fost mutată aproximativ doi kilometri în larg, la doar 500 de metri de oraşul port Hoideidah din vestul Yemenului, scrie CNN.