Real Madrid și Sevilla se ciocnesc în Supercupa Europei

Real Madrid și Sevilla se ciocnesc în Supercupa Europei

Câștigătoarea Ligii Campionilor și cea a Ligii Europa se duelează, astăzi, la Trondheim (Norvegia), în finala „Bătrânului Continent”, de la ora 21:45

Marele duel spaniol, Real Madrid - FC Sevilla, din Supercupa Europei, se va da în orașul norvegian Trondheim, pe stadionul „Lerkendal”, de la ora 21:45 (în direct la Pro TV și Dolce Sport 1).

Real, absențe de marcă și o surpriză!

Gruparea de pe „Bernabeu”, câștigătoare în acest an a Ligii Campionilor după finala cu Atletico Madrid, scor 1-1 (5-3, la penalty- uri), se confruntă cu mari probleme de lot pentru meciul din această seară. Tehnicianul Zinedine Zidane nu va putea conta pe serviciile celor mai buni jucători ai săi, precum Cristiano Ronaldo, Toni Kroos, Gareth Bale și Keylor Navas. Însă, francezul a făcut o modificare de ultimă oră în lotul de 20 de jucători convocat pentru Supercupa Europei.

FOTO: Ucraineanul Konoplyanka poate fi decisiv pentru andaluzi

Andaluzii caută revanșa

Astfel, portarul Luca Zidane (18 ani) a fost inclus, în premieră, pe listă de tatăl său pentru jocul din Norvegia. Luca este al doilea născut dintre cei patru fii ai lui „Zizou”, toți fiind legitimați la Real Madrid.

De partea cealaltă, FC Sevilla, triumfătoare în finala Ligii Europa, cu Liverpool, scor 3-1, caută revanșa în această întrecere. În 2014, andaluzii au pierdut titlul, după 0-2 cu Real Madrid, iar anul trecut au avut din nou ghinion, cedând cu 4-5 (după prelungiri), în fața Barcelonei.