Reacția MAE, după atacul virulent al lui Lukaşenko la adresa SUA: România respinge ferm astfel de afirmaţii inadmisibile

Reacția MAE, după atacul virulent al lui Lukaşenko la adresa SUA: România respinge ferm astfel de afirmaţii inadmisibileSemnal de alarmă față de dictatura lui Lukașenko. Sursă: Palinchak | Dreamstime.com

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri a.i. al Belarus în România pentru a i se comunica faptul că partea română respinge cele mai recente afirmaţii ale liderulului belarus Aleksandr Lukaşenko care alimentează retorica bazată pe apel la forţă şi ameninţă cu forţa relaţiile internaţionale.

Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko consideră că Statele Unite împing Europa la o confruntare militară cu Rusia pentru a distruge Ucraina şi Belarus şi pentru a slăbi Federaţia Rusă, relatează Interfax. „Azi Ucraina - mâine va fi Moldova sau Ţările Baltice, Polonia sau România”, a declarat el.

Reacția MAE la declarațiile lui Lukaşenko

„Ca urmare a declaraţiilor făcute de liderul belarus Aleksandr Lukaşenko la un eveniment public în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, ocazie cu care acesta a menţionat, printre altele, că Statele Unite împing Europa într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei şi că şi alte state, inclusiv România, ar urma să fie direct implicate, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri a.i. al Belarus în România pentru a i se comunica următoarele elemente de poziţie:

Astfel, partea română respinge ferm astfel de afirmaţii inadmisibile, care alimentează retorica bazată pe apel la forţă şi ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale. De asemenea, nu poate fi ignorat rolul şi responsabilitatea internaţională ale Belarusului în calitate de complice al Rusiei în susţinerea războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, arată comunicatul de presă al MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că România este stat membru al NATO şi beneficiază, în cel mai înalt grad, de toate garanţiile de securitate care decurg din acest statut în conformitate cu clauza de apărare colectivă din art.5 al Tratatului Atlanticului de Nord, NATO fiind cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie.