Maia Sandu, președintele din Republica Moldova, a semnat, vineri, decretul legat de începerea negocierilor de aderarea ale țării la Uniunea Europeană (UE).
La ședința ținută de Comisia Națională pentru Integrare Europeană, șefa statului a pus în discuție poziția generală de negocieri a Moldovei, ce urmează a fi aprobată vineri de Guvern, și a desemnat-o pe Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-șef.
Așa cum era de așteptat, Rusia a reacționat după acest eveniment. Prin vocea purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov. „Acesta nu este un proces rapid, este o chestiune suverană pentru fiecare stat, inclusiv Moldova”, a declarat Peskov.
Kremlinul fierbe după ce Republica Moldova a început negocierile pentru aderare
Pe de alt parte, el a mai spus că Basarabia are posibilități de dezvoltare și în alte direcții. El a acuzat conducerea politică a țării de excluderea eronată a acestor opțiuni alternative. În condițiile că sunt cetățenii care și-ar dori o apropiere de Rusia și nu ruperea oricăror legături.
Mulți oameni din această țară cred că țara trebuie să se dezvolte în toate direcțiile și că interesele viitoare ale țării nu pot fi legate doar de Uniunea Europeană, ci și de piețe promițătoare precum Federația Rusă, precum și de procesele de integrare pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
„Azi (n.r. - vineri) am semnat decretul privind inițierea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE. R. Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene. Astfel, la doi ani de la obținerea statutului de țară candidată, va avea loc prima Conferință Interguvernamentală Moldova - UE, la 25 iunie, care fixează începerea negocierilor de aderare. În spatele acestor eforturi de modernizare a R. Moldova stau mii de oameni din instituțiile statului și munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului nostru de țară - să pregătim R. Moldova pentru aderare până în 2030”, a afirmat Maia Sandu.