Reacția Chișinăului, după ce bulgarii au fost avertizați să părăsească de urgență: Face parte din protocolul de siguranță al acestei țări

sursa foto: EVZ

Oficialii de la Chișinău au venit cu clarificări cu privire la avertismentul autorităților de la Sofia care au solicitat cetățenilor bulgari să părăsească Republica Moldova de urgență. Ministerul de Externe din Bulgaria a emis astazi o alertă de călătorie care îi vizează pe cetățenii săi aflați în Republica Moldova, în contextul „situației complicate din țară”.

Reprezentanții guvernului de la Chișinău au reacționat la scurtă vreme după avertismentul lansat de autoritățile din Bulgaria. Acestea din urmă le-au recomandat propriilor cetățeni aflați în Republica Moldova să părăsească această țară cu orice mijloace de transport. De asemenea, Ministerul de Externe de la Sofia a transmis bulgarilor că ar trebui să evite orice călătorie în Moldova în această perioadă.

„În legătură cu ridicarea nivelului de alertă de către Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene face următoarele precizări:

Anunțul difuzat de către Centrul de criză al MAE bulgar face parte din protocolul de siguranță al acestei țări ca urmare a înregistrării recente a incidentelor din regiunea transnistreană. Actualizarea avertismentelor de călătorie este o practică frecvent întâlnită, iar evaluarea oportunității atribuirii nivelurilor de alertă este stabilită în baza criteriilor naționale distincte”, se arată într-o comunicare transmisă de la Chișinău.

Avertisment de la Sofia

Ministerul de Externe de la Sofia a emis joi, 28 aprilie, o alertă de călătorie care îi vizează pe cetățenii bulgari din Republica Moldova. Invocând „situația complicată din țară”, oficialii bulgari recomandă cetățenilor să evite călătoriile în Moldova.

Mai mult ei le recoamandă bulgarilor aflați deja în această țară, să o părăsească, de urgență, folosind orice mijloace de transport au la îndemână. Sofia recomandă rezidenților temporari sau permanenți în Moldova să se înregistreze pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mfa.bg/bg/embassyinfo/moldova.

„În cazul în care au nevoie de asistență, cetățenii bulgari din Moldova pot contacta ambasada din Chișinău la adresa str. București nr. 92, telefon: +373 22 23 89 10, fax: +373 22 23 79 78, precum și la gardă. Telefoane în timpul programului de lucru: + 373 22 23 79 83, + 373 22 23 89 10”, se menționează în comunicatul transmis de la Sofia.

Sursă: Arhivă EVZ

Evenimentele din Transnistria

Această alertă de călătorie a fost transmisă în contextul ultimelor evenimente din Transnistria. Chiar dacă președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a căutat să liniștească lucrurile, autoritățile bulgare sunt îngrijorate pentru siguranța cetățenilor săi.

Maia Sandu a precizat că în acest moment „nu există vreun pericol iminent de escaladare” a situației pe teritoriul Moldovei.

În ultimele zile, în Transnistria au avut loc mai multe evenimente menite să alimenteze scenariile conform cărora Rusia ar pregăti o invazie militară în Republica Moldova. Pe 25 aprilie 2022, la Tiraspol a avut loc un atac la sediul MGB-ului. Așa-zisul departament de Interne a anunțat că a fost vorba despre mai multe lovituri cu lansatoare de grenade. Ulterior, în dimineața zilei de 26 aprilie 2022, incidentele din Transnistria au continuat cu două explozii în orașul Grigoriopol.

Autoritățile din stânga Nistrului au confirmat că o altă explozie s-a produs noaptea la aerodromul din Tiraspol.

În regiunea transnistreană a fost instituit cod roșu de „pericol terorist” în stânga Nistrului pentru 15 zile.