Răzvan Teohari Vulcănescu a fost numit preşedinte INTERIMAR al CNAS

Răzvan Teohari Vulcănescu a fost numit preşedinte INTERIMAR al CNAS

Premierul Mihai Tudose l-a împuternicit, vineri, pe Răzvan Teohari Vulcănescu, la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), susţin surse guvernamentale citate de Agerpres.

Vulcănescu este vicepreşedinte al CNAS.

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată după ce prim-ministrul Tudose l-a demis din funcţie pe preşedintele CNAS, Marian Burcea, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care se investighează decontări ilegale ale CASMB.

Anchetatorii au decis reţinerea lui Marian Burcea, cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Ne puteți urmări și pe Google News