Răzbunarea lui Trump. Manevrele de culise ale președintelui au băgat spaima în democrați și în republicani
- Ovidiu Drugă
- 16 noiembrie 2020, 14:36
Chair dacă va sfârși prin a-și recunoaște înfrângerea în alegeri, Donald Trump nu are de gând să se dea bătut. Ultimele mișcări ale aliaților președintelui dovedesc că acesta are un Plan B extrem de abil.
Singur împotriva tuturor. Acesta pare a fi principiul care va sta la baza noii strategii a lui Donald Trump. Pentru asta, Trump și oamenii săi de încredere vor să devină o forță în media americană.
În afară de lupta în justiție pentru a demonstra frauda. eforturile președintelui și ale aliaților lui se concentrează acum pe înființarea unui post de televiziune. Nu se știe dacă acesta se va numi MAGA TV (Make America Great Again) sau pur și simplu Trump TV.
Cert este că aliații lui Donald Trump par să negocieze în acest moment achiziția Newsmax TV, o televiziune online care l-a susținut pe președinte în timpul campaniei electorale.
Potrivit Wall Street Journal, totul se concentrează în jurul Hicks Equity Firm, o firmă fondată de Thomas Hicks, tatăl lui Thomas Hicks Jr,. copreședintele Comitetului Național Republican. Seniorul Hicks și-ar fi exprimat interesul pentru Newsmax, televiziune pe care vrea să o transforme într-un concurent al Fox News. Mișcarea le dă dureri de cap nu numai democraților, ci și multor repulicani. Aliații lui Joe Biden se tem că acesta va avea parte non-stop de șicane și acuzații, după modelul inventat de CNN împotriva lui Trump.
Nici republicanii care vor să depășească epoca Trump nu au cum să doarmă liniștiți. Trump are un electorat imens, iar un trust media aflat în mâna lui înseamnă că orice încercare de a-l îndepărta din viața politică s-ar putea sfârși cu un dezastru.
Fox News, principala țintă a răzbunării
Fox News, canalul deținut de magnatul Murdoch, ar putea avea cel mai mult de suferit. Principala televiziune care susține cauza conservatorilor a pierdut masiv audiență în ultimele zile. Experții estimează că această cădere a fost determinată de declarațiile acide ale lui Donald Trump, care a acuzat postul că l-a trădat.
De cealaltă parte, din ziua alegerilor, Newsmax înregistrează o creștere semnificativă a numărului de telespectatori- 156% în ultimele zile. Dacă în timpul ultimei săptămâni înaintea alegerilor a avut o medie de 223.000 de telespectatori, după alegeri a depășit un milion de telespectatori în intervalul 19:00 la 20:00, ajungând în unele momente la jumătate din audiența Fox.
Trump TV face parte dintr-un plan mai vast
Nu este clar cât de departe au aluns discuțiile dintre Hicks Equity și Newsmax, dar directorul executiv al televiziunii, Chris Ruddy, spune că nu s-a încheiat nicio tranzacție.