Răzbunarea de la Casa Albă. Donald Trump își masacrează adversarii!

Vineri, preşedintele Donald Trump şi-a început planul de răzbunări împotriva oficialilor care au depus mărturie în faţa Congresului cu ocazia anchetei vizând destituirea sa.

Vineri, preşedintele Donald Trump şi-a început planul de răzbunări împotriva oficialilor care au depus mărturie în faţa Congresului cu ocazia anchetei vizând destituirea sa.

Concedierea a doi martori - consilierul pentru securitate naţională, Alex Vindman, şi ambasadorul Gordon Sondland, precum şi fratele lui Vindman, Yevgeny, avocat în cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC) - a fost cumva presimţită cu o zi înainte, când Trump şi-a sărbătorit achitarea în Biroul de Est de la Casa Albă împreună cu cei mai apropiaţi susţinători republicani ai săi şi când a lansat o serie de ameninţări la adresa unor oameni "foarte răi şi bolnavi" pe care i-a învinovăţit de tentativa de demitere a sa.

Mai mulţi senatori republicani au recunoscut că Trump şi-a folosit prerogativele prezidenţiale pentru a-şi lua în vizor adversarii politici înaintea votului de achitare. Achitându-l, ei i-au acordat efectiv lui Trump permisiunea de a abuza în continuare de funcţia sa. Masacrul de Vineri Seara este doar începutul. Săptămâna trecută, procurorul general William Barr a anunţat că anchetarea campaniilor politice va avea acum nevoie de avizul său personal, deschizând astfel poarta oricăror şicane.

Trump şi-a continuat ulterior atacurile în cursul alocuţiunii sale din Biroul de Est, care a fost transmisă la nivel naţional. Discursul său, laolaltă cu relatările din ultimele zile despre procedura de destituire, ne oferă posibilitatea de a vedea cine ar fi aşa-zişii inamici ai preşedintelui şi ce ar putea el încerca să le facă. Iată câţiva oameni care ar trebui probabil să-şi păzească spatele:

James Comey

Trump s-a lansat împotriva "scârbosului" fost director al FBI chiar de la începutul unui discurs de joi. "A fost vorba despre nişte copoi răi, corupţi, despre nişte viermi şi despre nişte mincinoşi", a spus Trump. "Dacă nu l-aş fi concediat pe James Comey, care de altfel chiar era un dezastru, ar fi fost posibil să nu mă mai aflu aici în acest moment. L-am prins asupra faptei. Copoi murdari, oameni răi".

Ce-ar fi vrut Trump să-i facă lui Comey? A avut unele sugestii: "Dacă asta i s-ar fi întâmplat preşedintelui Obama, mulţi oameni ar fi fost deja la închisoare pentru multă vreme", a spus Trump. "Mulţi, mulţi ani". Eforturile anterioare de a-l urmări pe Comey pentru scurgeri de informaţii au eşuat într-un mod spectaculos, dar extrem de politizatul Departament al Justiţiei (DOJ) condus de Barr l-a ţinut totuşi sub radar pe Comey.

Luna trecută, New York Times relata că DOJ cerceta scurgerile de informaţii din ancheta condusă de Comey în 2017 cu privire la Hillary Clinton şi care vizau, pare-se, posibila implicare a lui Comey. Marţi, Trump a transmis pe Twitter imagini cu un aliat politic care îi cerea preşedintelui să desemneze un consilier special a cărui sarcină să fie aceea de a-i pune sub anchetă pe adversarii săi politici, inclusiv înalţi oficiali de la FBI.

Robert Mueller

În "raidul" său de joi, Trump l-a acuzat pe fostul său consilier special, Robert Mueller, că ar fi "şters în mod ilegal" mesajele de email şi textele trimise de Strzok şi Page, texte pe care ulterior Mueller le-a descoperit în timp ce examina nişte mesaje dubioase între doi foşti importanţi oficiali din cadrul anchetei Crossfire Hurricane (Uraganul încrucişat - numele de cod al anchetei pe care FBI-ul a deschis-o pentru a cerceta eventuale relaţii între apropiaţi ai lui Trump şi oficiali ruşi, n. red.).

Acuzaţiile potrivit cărora Mueller ar fi încălcat legea şi ar fi şters aceste mesaje fac parte din teoria conspiraţiei a lui Trump, dar drama e că ele nu se bazează pe fapte. Totuşi, ele reflectă continua obsesie a lui Trump legată de Mueller şi de ancheta acestuia.

Pentru Trump, cel mai uşor mod de a se răzbuna ar fi să demonteze ancheta consilierului special. S-ar putea pur şi simplu ca Trump să îi graţieze pe foştii oficiali ai campaniei sale pe care Mueller i-a deferit justiţiei, cum ar fi de exemplu Michael Flynn, George Papadopoulos, Paul Manafort şi Roger Stone.

Marţi dimineaţă, Trump a transmis pe Twitter că condamnarea lui Stone la între şapte şi nouă ani de închisoare a fost "ceva oribil şi extrem de nedrept" şi că "adevăratele delicte sunt de partea cealaltă, dar celor de-acolo nu li se întâmplă nimic", iar el "nu poate permite o asemenea nedreptate!"

Până marţi pe la prânz, un oficial anonim de la DOJ le-a declarat reporterilor că departamentul intenţionează să schimbe pedepsele recomandate iniţial, pedepse care, în opinia oficialului DOJ, au fost "extreme, excesive şi flagrant disproporţionate".

John Bolton

Trump nu l-a menţionat pe Bolton în discursul de joia trecută, dar, tot săptămâna trecută, Gabriel Sherman de la Vanity Fair relata că Trump are o "listă cu adversari care devine zi de zi tot mai lungă", iar Bolton se află "în fruntea listei". Bolton şi-a atras mânia lui Trump după ce, în New York Times, s-a scris că el se pregătea să depună mărturie, declarând că Trump a blocat finanţarea Ucrainei în cadrul schemei care viza forţarea acestei ţări de a-i pune sub anchetă pe cei doi Biden.

Deşi Biroul pentru Securitate Naţională al lui Trump a declarat deja că intenţionează să blocheze publicarea cărţii lui Bolton care ar conţine informaţii secrete - porţiuni despre care avocatul lui Bolton afirmă că nu oferă vreun motiv plauzibil pentru a putea rămâne secrete - se pare că Trump ar dori să-i facă mai multe lucruri lui Bolton.

Sherman relata că "Trump doreşte ca Bolton să fie pus sub anchetă penală" pentru că ar fi folosit în mod nepermis nişte informaţii secrete şi pentru că ar fi "abuzat de poziţia deţinută în cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională".

Nancy Pelosi, Adam Schiff şi democraţi din Congres

Dintre inamicii săi din Congres, Trump şi-a rezervat o mânie aparte pentru principalul gestionar al procesului de demitere din Camera Reprezentanţilor, Adam Schiff, şi pentru preşedinta Camerei, Nancy Pelosi. Adam Schiff este "un om rău şi oribil", a spus el în discursul din Biroul de Est. "Nancy Pelosi este o persoană oribilă".

Aliaţii lui Trump au depus plângeri pe criterii etice atât împotriva lui Schiff, cât şi împotriva lui Pelosi: republicanii din Congres au luat-o la ochi pe Pelosi pentru că a rupt discursul preşedintelui cu privire la Starea Naţiunii, iar grupul conservator Judicial Watch a depus două plângeri împotriva lui Schiff pentru o presupusă atitudine nepotrivită a sa în cazul Ucrainei. (Acuzaţiile nu au nicio bază).

La mitingul lui Trump de luni, din New Hampshire, mulţimea a strigat "închideţi-o!" în momentul când a fost pronunţat numele lui Pelosi. În acelaşi timp, alţii au cerut punerea sub anchetă a subalternilor lui Schiff.

Mitt Romney

Trump l-a atacat pe Romney de când el a votat în favoarea condamnării preşedintelui pentru abuz de putere. "Singurul care a votat împotrivă a fost tocmai cel care nu se poate împăca cu ideea că a avut una dintre cele mai proaste campanii electorale din istoria preşedinţiei", a declarat Trump în discursul din Biroul de Est, rostit pentru a sărbători achitarea.

Donald Trump Jr. a cerut excluderea din GOP (Grand Old Party - Partidul Republican, n. red.) a lui Romney. Romeny nu candidează pentru un nou mandat de patru ani ca reprezentant al statului Utah, este independent şi foarte bogat, iar acum are vârsta de pensionare. Nu se ştie cum l-ar putea pedepsi Trump pe Romney, dar republicanii din Louisiana l-au cenzurat, iar o propunere similară este examinată şi de republicanii din Utah.

Joe şi Hunter Biden

Eforturile lui Trump de a şantaja Ucraina au vizat forţarea punerii sub anchetă a celor doi Biden pe vremea când fostul vicepreşedinte american era considerat un adversar politic redutabil. Acum însă, când Biden are dificultăţi la alegerile primare ale democraţilor, se pare că nevoia lui Trump de a-i ataca pe tată şi fiu s-a redus.

Totuşi, aliaţii săi din Senat şi-au deschis propria anchetă asupra celor doi Biden şi, în această săptămână, DOJ a anunţat că acceptă informaţii despre cei doi de la nişte surse precum Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui. Luni, Washington Post relata că Scott W. Brady, un procuror din Pittsburgh, examinează asemenea materiale legate de Ucraina. Poate din dorinţa de a menţine "ficţiunea" potrivit căreia el nu a greşit cu nimic în privinţa Ucrainei, Trump şi aliaţii săi vor trebui să-şi continue eforturile de a-l ataca pe Joe Biden.

Preluare din STATE MAGAZINE