Războiul pentru supremația galactică. SUA și China au un rival neașteptat

Înfruntarea dintre SUA și China a ajuns până și pe planeta Marte. Misiunea chineză a ajuns deja pe planeta roșie, roverul Perseverance al NASA va ajunge pe craterul Jezero, pe 18 februarie. În cursa pentru cucerirea acestei planete a intrat, însă, și o țară mică, dar extrem de bogată.

Războiul pentru supremația galactică, Misiuea chineză pe Marte a fost devansată cu o zi de cea a  Emiratelor Arabe Unite. Misiunile pe Marte sunt o premieră pentru ambele țări. Niciuna dintre ele nu a mai efectuat până acum o misiune interplanetară independentă.

Franța se pregătește de război. Cine sunt inamicii?

Roverul Perseverence al  SUA urmează să sosească și el pe planeta roșie săptămâna viitoare .

Războiul pentru supremația galactică

Motivul pentru care toate cele trei misiuni au loc aproape în același interval de timp  este legat de poziția în care se află acum Pâmântul și Marte. Aceste poziții au fost favorabile în prezent. Cele două corpuri cerești vor mai avea această poziționare abia peste 26 de luni, așa că niciuna dintre cele trei țări implicate nu a dorit să piardă momentul.

Războiul pentru supremația galactică, Lupta dintre SUA și China

SUA și China speră că navele lor spațiale  vor atinge fizic planeta, în timp ce Emiratele Arabe Unite s-au mulțumit să-și plaseze nava pe orbită. China a confirmat încă de ieri că Tianwen 1 a fost  plasat pe orbita planetei Marte.

Berlinul minte cu nerușinare. Carantina dură, justificată de un raport fals

Agenția spațială a țării nu a furnizat actualizări în timp real, dar astronomii amatori au monitorizat semnalului radio al navei spațiale, relatează SpaceFlightNow.Chinezii susțin că  misiunea  are ca obiectiv „să înțeleagă mai bine geologia lui Marte și să caute semne ale vieții în trecutul planetei”.

De asemenea, va colecta mostre de roci pentru revenirea potențială pe Pământ într-o misiune viitoare și „va demonstra tehnologia pentru explorarea robotică și umană viitoare”.

Tianwen-1 nu este prima încercare a Chinei de a ajunge pe Marte. O misiune anterioară cu Rusia în 2011 s-a încheiat prematur, deoarece lansarea a eșuat.

Roverul chinezesc sântăreşte 200 de kilograme și ar trebui să rămână operaţional timp de trei luni.

SUA a trimis mai multe misiuni pe  Marte până acum, inclusiv Sojourner, Spirit, Opportunity și Curiosity, scrie Daily Exxpress.

Descoperire crucială a savanților maghiari. Istoria României se va rescrie