Din documentele pe care Robert Sfăt le-a pus la dispoziţia redacţiei noastre, reiese clar că are de primit două treimi din suma cu care se va vinde moştenirea rămasă de la tatăl său, respecitv casa bunicilor paterni. În procura prin care Robert, minor la vremea aceea, o mandatează pe mama lui să-l reprezinte în toate împrejurările ce decurg din vinderea acestui imobil, scrie clar că acesta, la majorat, are de primit suma de 54.000 de euro, reprezentând două treimi din suma cu care s-a vândut casa. Totuşi, în actul de vânzare-cumpărare al casei din Timişoara, nu a celei din Arad, a bunicior, pe care a moştenit-o Robert, scrie foarte clar că imobilul a fost vândut cu 174.000 de euro. Ori 54.000 nu este deloc două treimi din 174.000.

Diferenţa dintre 54.000 de euro şi 174.000 de euro

La rându-i, Brigitte Pastramă susţine şi ea varianta ei. Spune că Robert nu are de primit decât suma care este înscrisă în procură. Pentru că ea, mandatată fiind de fiu, a vândut casa din Arad a bunicilor cu o sumă de aproximativ 75.000 de euro. Iar cu aceşti, a cumpărat casa de lângă Timişoara, care atunci când a luat-o era o construcţie care nu avea decât două camere. Ulterior a fost îmbunătăţită. Adică a devenit o vilă cu două etaje, cu teren şi piscină. De aceea s-a vândut cu o sumă aşa de mare. Dar Robert nu are dreptul la nimic din acea sumă, pentru că nu a contribuit cu nimic la extindere. Nu are de luat decât două treimi din banii luaţi iniţial pe casa de la Arad, a bunicilor lui paterni.  Care sunt 54.000 de euro, banii trecuţi în procură.

Banii trebuiau depuşi într-un cont, care nu se ştie unde este 

                                                                                                                                                                                                 Până când această situaţie se va tranşa, cel mai probabil la tribunal, pentru că Robert ne-a declarat: „Sunt gata să fac orice pentru a-mi recupera moştenirea de la tata. Inclusiv un proces, care ştiu că va fi lung şi costisitor”, mai există o problemă.

În mod normal, banii lui Robert ar trebui să existe fizic într-un cont, la care el, în momentul în care a împlinit 18 ani, trebuia să aibă acces. Pentru că în procura pe care i-a dat-o mamei lui în faţa notarului scrie aşa: „să semneze contractul de vânzare, să încaseze integral preţul vânzării, în orice monedă va considera de cuviinţă, prin transfer bancar, într-un cont bancar deschis pe numele mandatarului (…)”.

Aşadar, banii de pe casă trebuiau, conform documentului notarial, să fie puşi într-un cont pe numele lui Brigitte. Care însă nu putea folosi din ei decât partea care i se cuvenea, adică o treime. Restul de două treimi trebuiau să rămână în acel cont la care, la majorat, Robert să aibă acces şi să dispună de ei cum consideră el mai bine.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE