După cum se anunță, în pofida presiunile instituţiilor statului, Patriarhia nu va admite „recomandarea” privind lingurița de plastic. Profesorul Ilie Bădescu explică de ce a devenit așa de importantă neimportanta linguriță și apreciază că „cei ce se joacă cu cele sfinte nu știu că pot da foc lumii.

 „Dialogul este între Iisus Hristos Domnul şi Cezarul de azi”

 Victor Roncea: Ce semnificație atribuiți dialogului Stat-Biserică în chestiuni care vizează taina Sfintei Euharistii?

Ilie Bădescu: Voi relua, în răspunsul meu, ceea ce am spus și în alte studii și lucrări ale mele (mai ales in cartea dedicată Noogeniei la care sunt co-autor). În legătură cu întrebarea ta, e bine să ne amintim cuvântul lui Dumnezeu: „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”. Altminteri spus, acest dialog nu este între două instituții, ci între Iisus Hristos Domnul și cei ce se știu reprezentanții statului, adică ai Cezarului. Taina Sfintei Euharistii ține de cele dumnezeiești și statul nu are nici competență nici autoritate în această chestiune. Biserica singură este împuternicită și pentru iconomia tainelor și pentru știința din jurul tainelor. În al doilea rând, știința are autoritate doar în calitatea ei de organ al atotcunoașterii divine.

Dacă se rupe de Dumnezeu își pierde puterea cognitivă asupra celor ce țin de suflet și chiar de trup, fiindcă și trupul este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune Sf. Apostol Pavel. Nu întâmplător, discuții ca cele referitoare la taina Sfintei Euharistii au împărțit și lumea științifică în două. Deci, problema este, în numele cui vorbește cel ce vorbește. În al treilea rând, orice imixtiune a statului în chestiunile Bisericii ne întoarce la momentul Edictului de la Mediolan, când s-a tranșat chestiunea aceasta pentru toate mileniile de după aceea. În Divinae Institutiones, Lactanţiu, neopoliticianul epocii constantiniene, ne spune lucrul esențial.

După Mediolan, Împăratul nu se mai auto-definește ca subiect al puterii ultime, ci ca famulus Dei (slujitorul lui Dumnezeu). Prin această nouă înțelegere a raportului dintre puterea religioasă și puterea civilă se pune temelia modelului valid al omului politic de tipar european. Conducătorul va guverna în sinergie (symfonie) nu în opoziție cu Biserica, pe care o va recunoaște ca singura autoritate în chestiunile care privesc sufletul și îndrumarea spirituală a omului, a societății și a lumii și deci ca factor și garant al sănătății spirituale a corpului social.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE