Războiul din Ucraina a intrat în ziua cu numărul 299, fără să apară semne că lucrurile s-ar îndrepta spre o rezolvare pașnică. Vladimir Putin se întâlnește, luni, cu dictatorul din Belarus, Aleksandr Lukașenko, în contextul temerilor exprimate de oficiali de la Kiev cu privire la o nouă ofensivă a trupelor rusești în nord. Pe de altă parte, Kremlinul respinge speculațiile cu privire la prelungirea serviciului militar, în contextul războiului din Ucraina. O persoană a murit și alte cinci au fost rănite în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, după un atac ucrainean.
Vladimir Putin are programată, pentru luni, o vizită de lucru în Belarus, unde se va întâlni cu dictatorul Aleksandr Lukașenko. Întrevederea are loc în condițiile în care comandamentul Forțelor Unite ale Forțelor Armate Ucrainene ia în calcul o nouă ofensivă dinspre nord pentru începutul anului viitor.
În timpul vizitei, este de așteptat ca Vladimir Putin să facă presiuni asupra lui Aleksandr Lukașenko pentru a se alătura războiului din Ucrainei. Informația a fost prezentată de comandantul Forțelor Combinate ale Forțelor Armate ale Ucrainei, general-locotenent Serhi Naiev.
El a amintit că Putin a avut o întâlnire oficială cu conducerea Forțelor Armate Ruse, în cadrul căreia au fost luate în considerare propunerile comandamentului militar pentru perspectivele pe termen scurt și mediu în război. Iar la scurtă vreme după această ședință, a fost anunțată călătoria lui Putin la Minsk.
„În opinia noastră, în cadrul acestei întâlniri, problemele unei agresiuni ulterioare împotriva Ucrainei și implicarea mai largă a forțelor armate ale Republicii Belarus în operațiunea împotriva Ucrainei vor fi rezolvate, în special, în opinia noastră, pe uscat”, spuse Naiev.
Rusia nu lungește durata serviciului militar
În contextul prelungirii războiului din Ucraina și a necesității mobilizării unor noi forțe militare, Moscova respinge speculațiile cu privire la prelungirea duratei serviciului militar obligatoriu.
Moscova a negat că intenționează să mărească perioada de serviciu militar obligatoriu de la șase luni la un an, scrie The Guardian.
O înregistrare video cu locotenent-colonelul rus Mihail Fotin făcând inițial această afirmație a fost ulterior ștearsă, potrivit Sky News.
După apariția informațiilor, ministerul rus al Apărării a transmis că „nu are în vedere nici o modificare a codului juridic al Federației Ruse”. Oficialii militari de la Moscova au adăugat că declarațiile ofițerului rus se refereau „la modificări ale duratei serviciului militar prin recrutare”.
Atac ucrainean cu victime la Belgorod
O persoană a murit și alte cinci au fost rănite duminică în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, situată în apropiere de granița cu Ucraina. Zona a fost lovită de mai multe proiectile ucrainene, după cum a declarat guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladko.
„Sistemul nostru de apărare antiaeriană a fost activat deasupra Belgorodului și a regiunii Belgorod. Se știe despre patru persoane care au fost rănite. Echipe medicale le duc la spital”, a declarat guvernatorul Viaceslav Gladkov.
Belgorod este una dintre regiunile din sudul Rusiei unde obiective precum depozite de combustibil și muniție au fost zguduite de explozii după ce Moscova a declanșat „operațiunea sa militară specială” în Ucraina.
Rușii vor să detecteze sistemele Starlink folosite de ucraineni
Armata rusă are de suferit în contextul în care forțele ucrainene folosesc sistemul de comunicații prin satelit prin terminalele Starlink. Soldații ucraineni reușesc să folosească eficient tehnologia modernă, ceea ce le oferă un avantaj semnificativ față de forțele de ocupație. În acest sens, fondatorul companiei SpaceX, Elon Musk, a spus că Federația Rusă încearcă să interfereze cu funcționarea internetului prin satelit. Până acum aceste acțiuni au fost zadarnice, dat fiind că Rusia nu a reușit să-și atingă obiectivul.
Drept urmare, Rusia a decis să dezvolte un complex mobil de stabilire a direcției care ar putea determina coordonatele de locație ale echipamentului Starlink. O companie privată„Sestroretsk Arms Plant” a dezvoltat un sistem despre care spune că va detecta terminalele Starlink.
Sistemul, Borșcevik MCP, ar fi capabil să determine locația terminalelor Starlink la o distanță de până la 10 km cu o precizie de până la 60 de metri în doar 15 minute.
„Complexul se poate instala pe un șasiu auto, ceea ce asigură utilizarea tactică pe linia frontului. Autonomia complexului este asigurată de o sursă de alimentare compactă sau de sistemul energetic al vehiculului.