Războiul din Ucraina, ziua 278. Primarul Kievului îl contrazice Zelenski. Fostul pugilist ripostează: S-a lucrat „non-stop”
- Antonia Hendrik
- 28 noiembrie 2022, 06:02
Războiul din Ucraina, ziua 278. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că peste 3.000 de angajați au lucrat „non-stop” și au reușit să restabilească căldura la peste 90% din clădirile rezidențiale. Explicațiile vin după ce președintele Zelenski l-a acuzat că „nu a făcut nimic”.
Războiul din Ucraina, ziua 278. Fostul pugilist profesionist Vitali Klitschko, a reacționat duminică la criticile aduse de președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la măsurile luate pentru a-i ajuta pe locuitorii capitalei să reziste în fața întreruperilor de energie electrică, descriind disputa ca fiind „fără sens”.
Vitali Klitschko a declarat că 430 de „centre de încălzire” îi ajută pe locuitorii Kievului să facă față efectelor atacurilor rusești asupra centralelor electrice și că alte peste 100 de centre au fost planificate să fie deschise în cazul unor condiții extreme.
Vitali: Nu vreau să mă implic în bătălii politice, mai ales în situația actuală
Președintele Zelenski a remarcat săptămâna trecută că au existat multe plângeri cu privire la măsurile adoptate în capitala Ucrainei. „Nu vreau să mă implic în bătălii politice, mai ales în situația actuală”, a afirmat Klitschko, într-o înregistrare video postată pe canalul său de Telegram. „Nu are sens. Am lucruri de făcut în oraș”, a subliniat primarul Kievului.
Ministerul Regatului Unit al Apărării a confirmat că Marea Britanie a furnizat forțelor armate ucrainene rachete Brimstone 2, o rachetă ghidată de precizie. „Acest ajutor a jucat un rol crucial în stoparea progreselor rusești”, se spune în comunicat.
Civilii din Herson părăsesc orașul pentru a fugi de bombardamentele rusești, la doar câteva săptămâni după sărbătorirea recuceririi de către Ucraina a orașului din sud. Rapoartele spun că o linie de camioane, furgonete și mașini, unele cu remorci care transportă animale de companie și alte bunuri, s-a întins pe kilometri la periferia orașului Herson.
Premierul Belgiei şi ministrul de Externe vizitează Ucraina
Însoțit de ministrul belgian de Externe, Hadja Lahbib, De Croo a folosit vizita pentru a anunța un sprijin suplimentar belgian de aproximativ 37,4 milioane de euro.
Forțele ruse au suferit pierderi grele în timpul luptelor din provincia Donețk, din centrul de sud al Ucrainei, și este puțin probabil să obțină o vreo reuşită acolo, spune Ministerul Apărării din Marea Britanie. Există temeri din ce în ce mai mari că țintirea necruțătoare a Rusiei asupra rețelei electrice a Ucrainei va amenința siguranța centralelor nucleare ale țării.
Petro Kotin, președintele companiei de energie nucleară din Ucraina, Energoatom, a declarat miercuri că toate mecanismele de siguranță au funcționat conform așteptărilor, dar două generatoare au fost avariate în acest proces. Autoritățile ucrainene refac treptat alimentarea cu energie, ajutate de reconectarea celor patru centrale nucleare ale țării, dar milioane de oameni sunt încă fără căldură sau electricitate după cele mai devastatoare atacuri aeriene rusești ale războiului.
Secretarul Ministerului de Externe al Marii Britanii, James Cleverly, a avertizat că violul în război încalcă valorile internaționale la fel de grav ca și folosirea armelor chimice, pe fondul dovezilor că actul de viol este folosit în Ucraina.
Rusia continuă atacurile asupra civililor ucrainei
Rusia și-a continuat atacul asupra orașelor ucrainene, printre care şi Dnipro, unde au fost rănite șase persoane și a distrus șapte case, a declarat guvernatorul regional Valentin Reznichenko. Treizeci și doi de civili au fost uciși în Herson, când forțele ruse s-au retras din orașul sudic pe care îl ocupaseră timp de opt luni, a relatat Kyiv Independent.
Ucraina a acuzat Kremlinul că a reînviat tactica „genocidă” a lui Iosif Stalin , în vreme ce Kievul a pomenit de epoca sovietică care a ucis prin foamete milioane de ucraineni în iarna anilor 1932-1933.
Prim-miniștrii Lituaniei, Poloniei și Ucrainei – Ingrida Šimonytė, Mateusz Morawiecki și, respectiv, Denys Shmyhal – s-au întâlnit sâmbătă la Kiev pentru discuții pentru a discuta și a-și reitera angajamentul de a lucra împreună „în contracararea agresiunii armate a Rusiei”.
Rusia trage cu rachete vechi de croazieră
Rusia trage cu rachete de croazieră vechi spre ținte ucrainene, deoarece stocurile lui Vladimir Putin sunt atât de epuizate, a sugerat Ministerul Apărării din Marea Britanie. O actualizare a informațiilor de la minister arată că improvizația disperată a forțelor aflate în luptă ale președintelui rus este „ puțin probabil să câștige încredere”, scrie theguardian.
Rusia se pregătește să redistribuie unități din Belarus în Ucraina Comandamentul rus se pregătește să redesfășurare unități separate din Belarus în teritoriile ocupate ale Ucrainei, potrivit raportului de duminică al Statului Major General al forțelor armate ucrainene privind operațiunile de pe front, potrivit The Kyiv Independent.
Până la 12.000 de recruți ruși mobilizați sunt staționați în Belarus
Statul Major General al Ucrainei a adăugat că forțele ruse se așteaptă la întărirea trupelor care operează în teritoriile ocupate ale Ucrainei după ce unitățile vor dobândi capacități de luptă, în timp ce unitățile forțelor pentru operațiuni speciale din Belarus întăresc granița cu Ucraina. Forțele ruse redistribuie personal militar și echipamente pentru refacerea unităților care au suferit pierderi, potrivit raportului conducerii armatei ucrainene.
Rusia a pierdut 87.310 soldați în Ucraina începând din 24 februarie, a precizat duminică Statul Major al Ucrainei. În același raport, Statul Major General a precizat că forțele ruse au lovit patru situri civile în satul Rozumivka, din regiunea Zaporojie, și în suburbia Krivoi Rog din Musiivka, din regiunea Dnipropetrovsk.
Lukașenko vrea pace între Ucraina şi Rusia, fără precondiții
Lukașenko cere Ucrainei să negocieze cu Rusia fără precondiții Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, consideră că Ucraina face o „greșeală” prin înaintarea unor condiții prealabile pentru discuțiile de pace cu Rusia, argumentând că astfel de cerințe puse în avans nu permit începerea negocierilor.
„Greșeala ucrainenilor este că încalcă principiile clasice ale procesului de negociere. Mai ales atunci când discută cu gigantul Rusia. Ei bine, nu poți pune condiții în avans”, a declarat duminică Lukașenko, în cadrul unui interviu acordat televiziunii ruse de stat. „Așezați-vă la masa negocierilor și puneți acolo toate condițiile. Iar al doilea principiu este unul clasic: compromisurile”, a mai spus Lukașenko, potrivit The Guardian.