Războiul din Ucraina. Zelenski, mesaj de ultimă oră pentru Putin. Liderul de la Kiev și-a făcut calculele: ”Avem trei obiective de îndeplinit”

Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Președintele Ucrainei a declarat că principalul obiectiv în război este integritatea teritorială și respingetrea trupelor ruse în afara granițelor țării. Volodimir Zelenski mai spune că până în acest moment negocierile dimplomatice nu au dus la niciun rezultat.

Președintele Ucrainei spune că principalul obiectiv în război este integritatea teritorială și respingerea armatei ruse în afara granițelor țării. „Să restabilim integritatea teritorială. Obiectivul nostru nr.1 este să respingem trupele Federaţiei Ruse pentru a le readuce în acele teritorii unde se aflau înainte de data de 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat Ucraina.

Înţelegem că va fi dificil să restabilim integritatea teritorială cu peninsula Crimeea ocupată temporar. Şi totuşi, cred că mai târziu, după ce ne vom fi arătat tăria, iar noi o demonstrăm pe cât de bine putem astăzi, să trecem la o cale diplomatică, pentru că orice război se încheie prin diplomaţie“, a declarat Volodimir Zelenski, într-un discurs susţinut în format de videoconferinţă în cadrul unei sesiuni organizate de Wall Street Journal.

Etapele războiului

Președintele Ucraine a mai spus că se opune înghețării conflictului cu Rusia, deoarece asta ar însemna că armata de la Moscova ar rămâne pe teritoriul țării.

„Aceasta ar însemna ca trupele ruse să se afle acolo unde sunt astăzi în continuare. Atunci ar fi un conflict îngheţat. Noi nu suntem de acord cu un conflict îngheţat cu Federaţia Rusă“, a mai declarat președintele ucrainean, potrivit publicației Delo.

Zelenski a mai spus și că Ucraina are trei obiective în acest război, iar unul dintre ele fost deja îndeplinit.  Primul este de a opri avansarea Rusiei, obiectiv pe care ucrainenii l-au realizat deja, în opinia sa. Al doilea este de a respinge forţele ruse în afara teritoriului ucrainean, sarcină pentru a cărei îndeplinire armata ucraineană depune în prezent eforturi. Şi al treilea vizează restabilirea la maximum a integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Negocieri fără rezultat

Zelenski a vorbit și despre negocierile cu Rusia care acum se află într-un impas. Nu se va renunța însă la discuții. „Este important să discutăm, dar până când preşedintele Federaţiei Ruse nu o va spune personal şi în mod oficial, nu văd ca eventualele acorduri să aibă vreo greutate“, a mai declarat președintele Ucrainei.

Rusia a cerut Ucrainei să renunțe la intrarea în NATO, la intenţia de a dezvolta sau achiziţiona arme de distrugere în masă şi de a găzdui pe teritoriul său baze militare străine. De cealaltă partel Ucraina a cerut garanții de securitate în schimbul neutralității. Ucraina a spus că înainte să se semneze vreun acord, Rusia trebuie să își retragă trupele de pe teritoriul său.

Rusia insistă însă asupra pretențiilor teritoriale. Moscova cere recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra peninsulei Crimeea şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.