Războiul din Ucraina nu se va sfârși curând. Dezvăluiri înfricoșătoare după întâlnirile cu Zelenski şi Putin: „O luptă intensă şi devastatoare”

Sursa foto: UKRAINIAN PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Șeful guvernului de Viena l-a vizitat pe Volodimir Zelenski, iar apoi a mers la o întâlnire și cu Vladimir Putin. În urma discuțiilor cu cei doi șefi de stat, Karl Nehammer susține că încă mai există șanse de negociere, însă se vor duce lupte din ce în ce mai grele până la pace. Cancelarul Austriei este primul oficial european care s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin de la începutul războiului din Ucraina.

Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a mers la finalul săptămânii trecute într-o vizită oficială la Kiev, unde a discutat cu Volodimir Zelenski. Ulterior, acesta a mers și la Moscova pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin. După întâlnirile cu cei doi șefi de stat, liderul european a declarat că "ambii ştiu că războiul trebuie să se termine la un moment dat".

În ciuda acestei mărturisiri, șeful guvernului de la Viena se teme ca nu cumva, înainte de pace, conflictul armat să escaladeze în regiunea Donbas din estul Ucrainei. "Ambele părţi se pregătesc pentru o luptă intensă şi, din punct de vedere uman, devastatoare", a declarat el agenţiei APA, preluată de dpa.

Karl Nehammer a mers sâmbătă la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski. Luni, acesta alături de delegația sa a mers la Moscova, pentru o întrevedere cu Vladimir Putin. De la declanșarea războiul, cancelarul Austriei este primul oficial european care se întâlnește cu liderul de la Kremlin.

Discuțiile dintre liderul european și ce doi șefi de stat s-au concentrat pe negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. În ciuda încercărilor și a optimismului că se va ajunge la pace, nu sunt suficiente pentru ca atacurile să fie oprite. Donbasul este deja controlat parţial de etnicii ruşi, care conduc din 2014 două republici secesioniste.

În ceea ce privește dialogul, se pare că negocierile nu au fost complet închise între cele două state. Nehammer a afirmat că mai există șanse să se ajungă la un acord.

"Marea întrebare va fi: este posibil un sfârşit onorabil al acestui război pentru ambele părţi?", a spus cancelarul.

Oficialul austriac susține că sancțiunile Uniunii Europene cu privire la interzicerea exportului de produse electronice militare către Rusia vor slăbi forța militară a acesteia. "De aceea, ele nu vor contribui imediat la încheierea războiului de către Putin", a arătat liderul austriac. Karl Nehammer a mărturisit că i-a comunicat liderului de la Kremlin că tot acest război va produce daune economice țării sale, însă se pare că acesta este conștient de urările acțiunilor sale.

Putin a garantat livrarea de gaze pentru Europa

Livrarea gazului rusesc către Europa a fost un punct important pe agenda de dialog între Vladimir Putin și Karl Nehammer. Cancelarul Austriei susține că furnizarea nu poate fi sigură deoarece, în ciuda sancțiunilor, există riscul aruncării în aer sau deteriorării în alte moduri a conductelor, în contextul războiului. "Se poate totuşi întâmpla asta, chiar dacă Austria, Germania şi alte ţări se pronunţă împotriva unui embargou gazier", a spus el.

Mai multe țări din Europa s-au alăturat sancțiunilor și intenționează să renunțe la gazul rusesc. Austria este însă printre țările care consideră că o astfel de măsură le-ar crea probleme mai mari lor decât Rusiei.

Având în vedere îngrijorările cancelarului Austriei, Vladimir Putin i-a dat asigurări că livrarea de gaze către Europa este sigură, iar cantitatea convenită va fi expediată cu pata în euro.