Miercuri, 2 martie, va avea loc o altă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia, după eșecurile celei dintâi. Tratativele vor fi purtate la granița dintre Belarus și Polonia.
Rușii au cerut ucrainenilor reularea discuțiilor în vederea opririi războiului izbucnit în Ucraina. Conform agenției rusești RIA, citată de CNN, negocierile ar trebui să aibă loc miercuri, 2 martie.
Eșecul primei runde de negocieri
Participanții la război au stabilit, inițial, o rundă de negocieri la granița dintre Belarus și Ucraina, în regiunea Gomel. Anterior, Zelenski ceruse ca negocierile să se poarte în orașe precum Istanbul, Baku, Varşovia, Bratislava ori Budapesta, mai exact, orice altă locație în afară de Belarus.
După negocierile de luni, care au durat cinci ore, din lipsa unui consens, s-a decis reluarea tratativelor de pace în ziua de miercuri, 2 martie.
„Aceste discuții au avut loc pe un fundal de bombardamente și împușcături care vizează teritoriul nostru… Sincronizarea bombardamentelor cu procesul de negocieri a fost evidentă”, a susținut Volodimir Zelenski, în urma negocierilor de luni.
Forțele nucleare au fost puse în alertă, chiar în timpul primelor negocieri
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a forțat limitele realului prin amenințarea utilizării armelor cu încărcătură nucleară, capabilă să producă dezastre colosale.
Ministrul Apărării rus, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major General, Valery Gerasimov au fost cei cărora Vladimir Putin le-a ordonat să ridice gradul de alertă al arsenalului nuclear, în contextul presării negocierilor în favoarea armatei sale.
Justificarea acestei acțiuni a președintelui rus a fost dată în cadrul televiziunii de stat din Rusia:
„Țările vestice nu numai că întreprind acțiuni neprietenoase împotriva țării noastre în sfera economică, mă refer la acele sancțiuni pe care toată lumea le cunoaște bine, dar oficialii de rang înalt ai principalelor țări NATO fac și declarații agresive împotriva țării noastre”, a spus Vladimir Putin.
Negocierile dintre delegațiile ruse și ucraineană din Belarus s-au încheiat fără rezultat
Cele două delegații nu au ajuns la nici o concluzie și au plecat către capitalele lor, Moscova, respectiv Kiev.
„Delegațiile rusă și ucraineană au purtat o rundă de discuții, al cărei scop principal a fost de a discuta despre încetarea ostilităților pe teritoriul Ucrainei și despre operațiunile militare. Părțile au identificat o serie de subiecte prioritare, pentru care au fost prezentate unele soluții. Pentru ca aceste decizii să beneficieze de anumite posibilități de punere în aplicare și de soluții logistice, părțile merg la consultări în capitalele lor”, a declarat Mihail Podolyak, conform Novynarnia.
Negocierile au început de la ora 12.00, la Gomel, în Belarus. Delegația ucraineană a ajuns în locația stabilită pentru negocieri cu un elicopter, după cum relatează presa ucraineană. Din oficialii de la Kiev care au mers să negocieze pacea cu delegația rusă au făcut parte ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, președintele partidului din care face parte Volodimir Zelenski, David Arakhamia, consilierul prezidențial Mihail Podolyak, un parlamentar, Rustem Umerov, și ministru adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei Nikolai Tochit.
După câteva minute în care jurnaliștii au fost lăsați să facă fotografii, gazdele au cerut ca aceștia să părăsească încăperea în care s-au ținut negocierile. Jurnaliștii au fost dați afară.
În cadrul discuțiilor, conform surselor ucrainene, delegația de la Kiev a solicitat încetarea de urgență a focului și retragerea trupelor rusești de pe tot teritoriul ucrainean, inclusiv din Donbas și Crimeea. Această informație a fost dată de consilierul şefului administraţiei prezidenţiale, Oleksii Arestovici.