Războiul din Ucraina, efecte grave pentru întreaga omenire! Nimeni nu scapă de criza alimentară. Va fi dezastru
- Ramona Rotaru
- 17 aprilie 2022, 08:00
Luna martie aduce o nouă criză la nivel mondial. Războiul din Ucraina a produs serioase efecte asupra tuturor statelor, iar prețurile alimentelor au crescut îngrijorător, atingând un nou record. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă criză alimentară, piețele de cereale și ulei vegetal fiind serios afectate.
Inflația a ajuns la cote extrem de ridicate, iar prețul alimentelor mondiale au atins un nou record. Războiul din Ucraina este principalul factor al acestor creșteri, fiind serios afectată piața de cereale și uleiuri vegetale. Agenția ONU pentru alimente a lansat avertizări cu privire la o posibilă criză alimentară la nivelul întregii lumi.
Indicele prețurilor la alimente al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește cele mai comercializate mărfuri alimentare la nivel global, a înregistrat o medie de 159,3 puncte luna trecută, comparativ cu 141,4, revizuită în sus, pentru februarie. Organizația a început să măsoare prețurile internaționale din 1990, iar acesta este cel mai mare nivel atins vreodată, scrie Businessinsider.
Majorările de preț au început să fie din ce în ce mai semnificative după 24 februarie, moment în care Rusia a invadat Ucraina. Cele două state situate în regiunea Mării Negre oferă 30% din exporturile globale de grâu și 80% din exporturile globale de floarea-soarelui, potrivit FAO. În contextul războiului din Ucraina și sancțiunilor împotriva Rusiei, lanțurile de aprovizionare pentru anumite mărfuri au fost întrerupte, astfel contribuind la creșterea inflației.
„Odată cu creșterea prețurilor la energie în paralel cu prețurile la alimente, puterea de cumpărare a consumatorilor vulnerabili a scăzut și mai mult.
Această povară suplimentară vine într-un moment în care cheltuielile mai mari pentru sănătate și costurile pandemiei au pus deja sub presiune uriașă bugetele multor guverne”, a declarat directorul general al FAO, Qu Dongyu.
Prețul la energie electrică a crescut și el semnificativ și a dus la majorarea prețurilor îngrășămintelor. Acest factor duce și el la creșterea costurilor pentru fermieri și automat recolte mult mai scumpe.
Prețurile la alimente au înregistrat un record în luna martie
Indicele prețurilor la alimentele mondiale a crescut cu 12,6% în luna martie, comparativ cu februarie, „făcând un salt uriaș”, a precizat FAO. Organizația publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
ONU trage un semnal de alarmă cu privire la aceste majorări de alimente și se așteaptă ca țările în curs de dezvoltare să fie afectate de creșterea inflației.
În ceea ce privește uleiurile vegetale, indicele FAO arată o creștere cu 23% pe lună, în martie fiind înregistrat un preț record. Războiul a provocat mari probleme în furnizarea de semințe de floarea-soarelui, Ucraina reprezentând patru cincimi din exporturile mondiale.
Există „un spațiu limitat pentru creșterea producției și a exporturilor de alte uleiuri și grăsimi pentru a compensa această penurie din zona Mării Negre”, a scris Oil World, un centru de cercetare a semințelor oleaginoase.
Creșteri masive de preț au fost înregistrate și în ceea ce privește cerealele. Potrivit FAO, acestea au crescut cu 17% în luna martie, majorare înregistrată de grâu și porumb. Creșterile de preț au contaminat și alte piețe, cum ar fi sorgul și orzul.
Prețurile cărnii au crescut cu 5%. Ucraina este unul dintre primii 10 exportatori de carne de pasăre la nivel mondial. Din cauza războiului, a fost întreruptă aprovizionarea. Majorarea de preț în cazul cărnii de pasăre a fost influențată și de focarele de gripă aviară de la nivel global, inclusiv în SUA.
Lactatele au înregistrat și ele creșteri de preț, cu 2,6% în martie, potrivit FAO. Majorarea a venit drept urmare a creșterii cererii pe piețele din Asia și Europa de Vest, menționează organizația, potrivit capital.ro.