Considerată una dintre cele mai puternice arme strategice ale Kremlinului, războiul informațional nu a mai funcționat în Ucraina, în ciuda succeselor obținute anterior de Vladimir Putin în Statele Unite ale Americii și Europa. Nici rețelele sociale n-au mai cedat presiunii Kremlinului, cum o făcuseră anterior față de dictatorii de la Moscova și Beijing. Iar opinia publică, inclusiv din Rusia, are acces acum la informațiile pe care Putin ar vrea să le cenzureze.
„În aceste luni negre, începând cu 24 februarie, când Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, m-am chinuit să găsesc ceva pozitiv în ceea ce se întâmpla. În cea mai mare parte, am simțit un amestec de rușine și furie, dar a existat și un sentiment de eșec complet, care este împărtășit de mulți liberali ruși astăzi: vedem că ne-am pierdut poporul din cauza propagandei lui Putin și am pierdut țara”, scrie Andrei Soldatov, în Agentura.
Dar, spune el, a apărut cel puțin un lucru care, surprinzător, este motiv de optimism - internetul și rolul său în acest război. După scandalul legat de alegerile americane din 2016 comunitatea globală de experți a început să vorbească despre internet în termeni de amenințări, nu de oportunități. Hackerii și trolii ruși, chinezi, iranieni și nord-coreeni au găsit o modalitate prin care să folosească internetul pentru a răspândi dezinformare și propagandă, subminând democrațiile occidentale cu teorii ale conspirației și minciuni.
Rusia lui Putin a câștigat prima rundă
Platforme globale precum Facebook, Twitter și Google, cândva percepute ca simboluri ale spiritului antreprenorial occidental și ale libertății creative, au fost complet compromise. Globalitatea comunicațiilor, un vis în anii 1990 și 2000, a devenit brusc o vulnerabilitate majoră pentru societatea occidentală.
Această percepție sumbră a internetului s-a potrivit perfect cu viziunea lui Vladimir Putin despre rețele. Liderul rus și apropiații săi din KGB au fost învățați să privească lumea în termeni de amenințări. Iar când Putin a venit la putere, una dintre aceste amenințări a fost internetul. Astfel că prima Doctrină a Securității Informaționale a Federației Ruse, semnată de Putin în 2000, menționează „manipularea informațiilor (dezinformarea, ascunderea sau denaturarea informațiilor)” pe lista amenințărilor potențiale.
Până în 2016, între oficialii occidentali și ruși a existat un conflict cu privire la termenii în care se vorbea despre internet. Occidentul folosea termeni precum „securitate cibernetică” și „amenințări cibernetice”, pentru că dorea să discute despre securitatea rețelei, în timp ce oficialii ruși și chinezi au insistat să folosească termeni precum „securitate informațională” și „război informațional”.
Cele două dictaturi consideră că orice conținut de pe internet este o amenințare pentru stabilitatea politică a regimului. Iar Kremlinul a ales să protejeze stabilitatea prin crearea „suveranității digitale” a Rusiei.
După 2016, însă, și unii experți americani în domeniul cibernetic au ajuns la concluzia că Moscova a avut dreptate: conținutul online, în primul rând pe rețelele de socializare, poate reprezenta într-adevăr o amenințare la adresa democrației.
Atacurile de hacking ale Kremlinului în SUA și Europa s-au terminat adesea fără succes. Dar Putin a câștigat runda: a făcut lumea să se gândească la Internet într-o manieră sumbră și chiar paranoică. Părea destul de logic, pentru că operațiunile de dezinformare nu s-au oprit după fiasco-ul din 2016. Și nici atacurile hackerilor. A devenit ceva obișnuit ca fiecare criză cu Rusia să fie însoțită de o campanie de dezinformare combinată cu atacuri cibernetice.
Răsturnarea de situație din Ucraina
La fel s-a întâmplat și cu războiul din Ucraina. Odată cu intrarea tancurilor au început operațiunile rusești de dezinformare și atacurile cibernetice. Dar, și asta e vestea bună, Ucraina nu a suferit niciun prejudiciu serios. Planul lui Vladimir Putin nu a mai funcționat.
Narațiunea Kremlinului despre o „operație militară specială” împotriva „naziștilor” n-a fost prizată de opinia publică mondială, poate cu excepția unor radicali de stânga sau de dreapta. Iar cele mai întunecate predicții despre războiul informațional s-au dovedit greșite, cel puțin în această etapă a războiului.
Lucrurile au stat, de fapt, complet invers. Pentru prima dată după 2016, situația s-a schimbat: rețelele de socializare au devenit un instrument de difuzare a știrilor despre ceea ce se întâmplă în Ucraina pentru acei ruși care vor să afle adevărul despre război. Crimele de război comise de ruși în Ucraina sunt documentate aproape în timp real. Datorită jurnaliștilor și rețelelor de socializare, știm cum a fost să supraviețuiești bombardamentelor de la Kiev, cum s-au simțit locuitorii din Bucea și Mariupol.
Datorită rețelelor sociale, toată lumea a văzut adevărata față a războiului. Știm cum arată și cum arată soldații, civilii și voluntarii ucraineni. Știm cum arată și cum se poartă soldații ruși, știm despre activiștii ruși și despre oamenii care protestează față de războiul din Ucraina.
Războiul deja pierdut de Vladimir Putin
Kremlinul s-a străduit să-și asigure monopolul informațional de îndată ce a început războiul. Pe 24 februarie, cenzorii de la Kremlin au ordonat presei ruse să folosească doar informații aprobate oficial despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. Cuvântul „război”, în sine, a fost interzis, fiind impusă, în schimb, expresia „operație militară specială”. Iar pe 4 martie, parlamentul rus a adoptat o lege privind știrile false despre război, care prevede până la 15 ani de închisoare pentru răspândirea unor informații despre război care contrazic poziția guvernului rus.
Dar platformele globale au refuzat să coopereze cu Kremlinul. Cenzorii ruși au eșuat, după ce platforme precum YouTube, Facebook și Twitter au refuzat să cedeze presiunilor din partea Moscovei și nu și-au schimbat poziția nici când au fost amenințate cu blocarea.
Iar când Facebook, Instagram și Twitter au fost blocate, acestea au făcut totul pentru a rămâne disponibile pentru utilizatorii lor din Rusia - le-au oferit rușilor, de exemplu, posibilitatea de a folosi Facebook în Tor.
Iar YouTube și Telegram au devenit principalele surse de știri necenzurate în limba rusă. Mulți dintre jurnalişti ruși care au fost forțați să părăsească țara au trecut pe canalele YouTube și Telegram și și-au câștigat o audiență de mai multe milioane. Acum mulți ruși urmăresc canalele YouTube anti-război în același mod în care obișnuiau să pornească televizorul dimineața.
„Iar comunicațiile globale au devenit acum cea mai mare speranță pentru trezirea conștiinței publice în Rusia”, consideră Soldatov.