Să nu vă imaginați că în zile noastre disputa româno-maghiară cu privire la etnogeneza românilor (și evident la arzătoarea problemă- cine sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei) și-a pierdut din importanță. Așa după cum bine știm, maghiarii au un cult pentru istoria lor și sentimente naționale puternice, Istoricii lor nu se tem să-și spună deschis părerea, chiar dacă știu că în lumea contemporană e bine să pui surdină accentelor naționaliste. Din România vin însă ndin ce în ce mai rar răspunsurile cuvenite...

De teamă să nu fieconsiderați naționaliști, mulți dintre istoricii noștri au trecut în tabăra celor care au serioase rezerve cu privire la continuitatea românilor pe aceste meleaguri. N-am să intru în amănunte de ordin lingvistic și arheologic, n-am să vă prezint argumentele și contrargumentele aduse de-a lungul timpului pentru cele două teorii rivale (continuitatea daco- romană și cea imigraționistă). Nici n-am să aduc în discuție izvoarele scrise.

Problema e mult prea complexă pentru a o epuiza într-un articol. Am să vă vorbes însă despre polemica dintre doi istorici contemporani maghiarul Istvan Vasary și istoricul american de origine română Florin Curta, unul dintre cei mai valoroși cercetători contemporani.

Polemica celor doi istorici a început în 2002, când autorul maghiar a publicat o carte numită „Cumanii și Tătarii. Militarii orientali în Balcanii Pre-Otomani”.

Florin Curta a scris o recenzie acidă cărții și între cei doi a început războiul. Înainte de a vă prezenta argumentele și contrargumentele celor doi, trebuie făcută o precizare. Florin Curta nu e un naționalist. De altfel, cu excepția faptului că a absolvit Facultatea de Istorie la București, studiile importante le-a făcut în străinătate. Acum, istoricul american de origine română este profesor de Istorie Medievală și Arheologie la Universitatea din Florida și unul dintre cei mai influenți cercetători în ceea ce privește zona Balcanilor, poate și pentru faptul că vorbește 11 limbi străine.

De altfel, nici Istvan Vasary nu îndrăznește să pună la îndoială competența românului. Iată cum explică decizia de răspunde recenziei făcute de Curta: „Deși nu este obișnuit ca autorii să răspundă celor care fac recenzii lucrurilor lor, de această dată, mă simt obligat să merg împotriva tradiției și să spun câteva cuvinte în apărarea mea. Dr. Florin Curta, un istoric foarte bun și erudit de la Universitatea din Florida, a atacat monografia mea „Cumanii și Tătarii. Militarii orientali în Balcanii Pre-otomani (1185-1365) în mai multe puncte, Unele dintre criticile sale referitoare la carte le accept cu ușurință, pe altele le contest”.

Ce l-a durut atât de tare pe Vasary încât să treacă peste cutumele lumii științifice? „Ceea ce nu pot accepta, totuși, este reaua-voință sau insinuarea mai ales atunci când acestea se ascund sub masca raționamentului "obiectiv". Când scriam cartea, am încercat să fiu cât mai echilibrat posibil. De aceea, am fost oarecum surprinse când dr. Curta, un cercetător american de origine românească, a spus în paginile revistei că eu sunt un naționalist maghiar părtinitot față de români. Eticheta era una nouă. Niciodată până acum nu am fost acuzat de prejudecăți împotriva nimănui!”

A exagerat Florin Curta în ceea ce privește criticile? Sau e maghiarul foarte sensibil? Iată care e marea problemă, chiar în opinia lui Vasary! "Prejudecățile evidente ale lui Vasary împotriva românilor l-au determinat să susțină o teorie din secolul al XIX-lea dezvoltată de Robert Roesler, care susține că românii au sosit în România prin migrație din Balcani“, scrie Florin Curta.

„Aceasta, cred eu, este propoziția cheie, cea în care putem detecta originea și cauza acuzației doctorului Curta: am îndrăznit să mă abonez la teoria secolului al XIX-lea "depășită" a lui Roesler și, drept rezultat, mă opun teoriei continuității daco-române, care, între altele, se află chiar în inima naționalismului românesc. Cel care se opune acestei teorii (a continuității daco-romane) nu poate fi decât un inamic al românilor. Dr. Curta adaugă că "o prejudecată la fel de anti-românească l-a determinat pe Vasary să nege vreun rol istoric constructiv pentru" Vlahii din Cumania" micii voievozi sau cnezi în "structurile puterii". Deci, dacă cineva crede altfel în ceea ce privește locurile comune stabilite de istoriografia națională românească este vinovat automat de prejudecăți anti-românești? Este necesar să vă abonați la o anumită teorie pentru a fi un istoric serios? Domnul Curta îmi amintește de propriile mele cuvinte:

"Naționalismul maghiar a încercat să minimizeze prezența românească în istorie" (p. 29). Da, sunt total de acord cu mine și cu dr. Curta, dar această afirmație nu are nimic de-a face cu părerile mele despre originea etniei românești. De asemenea, nu mă abonez la acele teorii care încearcă să prezinte prezența maghiară în Bazinul Carpatic înainte de cucerirea de la sfârșitul secolului al IX-lea. Când refuz anumite teorii cu privire la apariția maghiarilor în patria lor actuală, aceasta nu înseamnă în mod automat că sunt vinovat de prejudecăți anti-maghiare. În mod similar, atunci când evit teoriile particulare cu privire la români, inclusiv teoria daco-romană oficială, nu sunt neapărat vinovat de prejudecăți anti-românești.”

V-ați edificat? Nu e nimic nou sub soare! Polemica dintre Vasary și Curta continuă liniile tradițional antagonice dintre istoriografiile maghiară și română. Cu o singură mare diferență, cauza românilor o pledează un istoric american (ce-i drept de origine română), pentru că mulți dintre istoricii români au schimbat tabără.

Să-l lăsăm, așadar, pe istoricul maghiar să se plângă de reaua-voință a lui Florin Curta (care, în treacăt fie spus i-a desființat cartea) și să ne ocupăm puțin de istoricii europeniști de la București.

Iată ce scrie, de pildă, domnul Lucian Boia în cartea sa „Istorie și mit în conștiința românească” despre munca unor colegi:”(...) după secole de continuitate materială neîntreruptă, a avut loc o răsturnare completă în a doua jumătate a secolului al VI-lea și prima jumătate a celui de-al șaptelea, o dată cu așezarea slavilor pe teritoriul României. Totul s-a schimbat - forma caselor, conținutul lor și chiar ritualurile funerare. Găsim doar gropi de incinerație "în contrast izbitor cu secolele precedente": "Acesta este momentul în care dispar tradițiile antice, când cultura revine la formele preistorice de manifestare, cum ar fi preponderența ceramicii lucrate manual și declinul tehnicilor și tradițiilor.

Concluzia? O știm deja: indiferent de premise, nu poate fi decât continuitatea materială și spirituală pe fostul teritoriu al Daciei! Ceea ce vedem de fapt aici este o amalgamare a "continuității vieții" cu continuitatea românească. Continuitatea vieții este evidentă și nu mai avem nevoie de argumente arheologice pentru a o susține.(...). Cu toate acestea, problema continuității românești nu este dacă oamenii au continuat să trăiască aici, ci dacă au continuat să vorbească în limba latină". Eu mă abțin de la comentarii. Poate domnul Boia este bine-intenționat și vrea să-și facă meseria cu onestitate. Mai grav este că alți istorici români, ca Gheorghe Alexandru Niculescu, un admirator declarat al lui Lucian Boia, îl atacă direct pe Florin Curta acuzându-l, printre altele, pentrui că, mare atenție, „continuă să folosească aceleași metode ca și înainte de așa-zisa sa convertire la non-naționalism cu privire la etnicitate”.

Răspunsul lui Florin Curta a venit prompt și devastator. Eu cred că nu-i este adresat numai lui Gheorghe Alexandru Niculescu, ci tuturor istoricilor care încearcă să impună canoanele „progresiste” și în România și să le închidă gura adversarilor punându-le etichete!  „Niculescu alege să ignore faptul că mi-am făcut educația arheologică ăn Statele Unite, nu în România. De fapt, o mare parte din ceea ce am scris despre etnie în arheologie este rezultatul studiilor mele doctorale la Universitatea Western Michigan din Statele Unite. Cea mai mare influență asupra modului meu de privi aceste lucruri nu au avut-o profesorii lui Niculescu de la Universitatea din București, ci Allen Zagarell, al cărui curs de teoria arheologică mi-a deschis ochii și m-a introdus în opera lui Bruce Trigger.(... ) Nu există nicio bază pentru afirmația lui Niculescu că aș fi fost "educat ca un arheolog cultural-istoric care explorează științele sociale."Dacă trebuie atașată o etichetă educației și formării mele, aceasta este post-procesualistă și nu "cultural-istorică”.

Nu am fost niciodată adeptul instrumentalizării istoriei, a folosirii ei în sprijinul unei argumentații politice. Din păcate, constat însă că, departe de a vrea să curețe știința de zgura intereselor partizane, istoricii noului val, nu numai în România, ci în întreaga lume occidentală, încearcă să-și impună propriile mituri în fața profesioniștilor serioși.