Este vorba de un raport care susține că Beijingul răspândește informații false despre epidemia cu noul coronavirus.
Raportul, întocmit de East StratCom Task Force a Serviciului European de Acțiune Externă (serviciul diplomatic al Uniunii Europene), cu privire la operațiunile de influență din jurul pandemiei Covid-19, urma să fie publicat la 21 sau 22 aprilie. În final, a fost făcut public vineri.
Această întârziere se explică, potrivit Reuters, care citează patru surse diplomatice, prin presiunile exercitate de „reprezentanții chinezi” care au luat la cunoștință de conținutul acestui raport.
Unele critici la adresa guvernului chinez au fost modificate sau suprimate în varianta publicată a raportului, un semn al echilibristicii pe care Bruxelles încearcă să o mențină cu China, în timp ce criza sanitară încețoșează relațiile internaționale.
Misiunea diplomatică chineză în UE nu a comentat deocamdată, la fel și ministerul chinez de Externe.
Un purtător de cuvânt al UE a spus că blocul comunicar nu „comentează niciodată conținutul sau presupusul conținut al schimburilor diplomatice interne cu partenerii noștri din alte țări”.
Un alt oficial al UE, intrebat de Reuters, a declarat că raportul a fost publicat conform planificării și a negat că a fost edulcorat conținutul lui.
Patru surse diplomatice au declarat că publicarea documentului a fost întârziată după ce oficialii chinezi au aflat de un articol de pe site-ul american de știri Politico care menționa elemente ale raportului.
Un înalt reprezentant chinez i-a contactat pe reprezentanții europeni la Beijing, la 21 aprilie, pentru a le spune că „dacă raportul va fi publicat astăzi, acest lucru va fi foarte rău pentru cooperare”, potrivit unei corespondențe diplomatice europene, scrie Boursorama.
Potrivit acestei corespondențe, înaltul reprezentant al ministerului chinez de Externe, Yang Xiaoguang, a declarat că publicarea raportului, dacă este așa cum a fost descris, „ar mânia foarte tare” Beijingul și i-a acuzat pe reprezentanții europeni că încearcă să satisfacă „pe altcineva”-un comentariu pe care diplomații europeni l-au interpretat ca o referință la Washington.
Cele patru surse citate au afirmat că aceasta a provocat amânarea publicării documentului. Care a prezentat unele modificări.
Astfel, potrivit Reuters și Politico, raportul afirma, încă din prima pagină că „China a continuat să organizeze o campanie mondială de dezinformare pentru a deturna reproșurile cu privire la propagarea epidemiei și a-și ameliora imaginea internațională. S-au observat atât tactici clare cât și ascunse”.
Or, această mențiune nu mai figura pe prima pagină a versiunii raportului publicat la 24 aprilie. Ea a fost înlocuită cu: „În ciuda impactului lor potențial grav asupra sănătății publice, surse oficiale și susținute de stat și de diverse guverne, inclusiv Rusia și – într-o mai mică măsură – China, au continuat să țină cont de teorii ale conspirației și dezinformare, atât pentru publicul UE cât și pentru ansamblul vecinilor” ei.
Se menționează „dovezi importante ale operațiunilor chineze disimulate pe rețelele sociale”, dar această trimitere a fost lăsată pentru ultimele şase paragrafe ale documentului.
Chestiunea dezinformării legate de coronavirus a devenit un punct de mari tensiuni între SUA și China, reprezentanții ambelor țări acuzându-se reciproc că au ascuns informații legate de epidemie.
Tensiuni în care europenii sunt prinși la mijloc.
UE este principalul partener comercial al Chinei, cu peste 1 miliard de euro în comerț bilateral zilnic, în timp ce China se află doar în spatele Statelor Unite ca principală piață a bunurilor și serviciilor europene.
Într-o transmisiune web, vineri, cu grupul „Prietenii Europei”, ambasadorul chinez la UE, Zhang Ming, a spus că „dezinformarea este un dușman pentru noi toți și toți trebuie să ne ocupăm de asta”.