O celebră artistă a fost răpită și ucisă de teroriştii Hamas. Aceștia au crezut că tânăra este soldat în armata israeliană, dar realitatea era alta.
O artistă din Germania, în vârstă de 30 de ani, care participa la un festival în Israel a fost ucisă de teroriștii Hamas. Aceștia au confundat-o, au răpit-o, au ucis-o, iar mai apoi au defilat cu trupul ei pe străzi.
Tânăra a fost recunoscută de familie, în baza părului şi a tatuajelor de pe picioare. Teroriștii au crezut că tânăra este este soldat în armata israeliană.
O artistă din Germania, ucisă de teroriști
Shani Louk era artist tatuator. Ea venise cu prietenii săi la un festival de muzică pentru pace în Israel. Au apărut și imagini în care se vede cum teroriştii transportă trupul dezbrăcat al unei tinere ucise. Teroriștii au defilat alături de corpul neînsuflețit pe străzile din Gaza, în aplauzele mulțimii.
„Nu am auzit nimic. Aşteptăm veşti pozitive, însă cu siguranţă era Shani (n.r. tânăra din imaginil). Era la un festival de muzică pentru pace. Este un coşmar pentru familia noastră”, a declarat Tomasina Weintraub-Louk, verișoara artistei.
„În această dimineață, fiica mea, Shani Nicole Louk, cetățean german, a fost răpită împreună cu un grup de turiști în sudul Israelului de către gruparea palestiniană Hamas”, a spus mama ei, potrivit Daily Mail.
Trei vedete din România, prinse în războiul din Israel
Și Ruby, Raluca și Ana Baniciu au fost prinse la mijloc în războiul izbucnit în Israel. Ele au declarat că nu au mai putut merge nici până la magazin și că s-au ascuns în buncăr. Acestea au mai povestit că au trecut prin momente de coșmar și că au crezut că vor muri.
Raluca, Ana Baniciu și Soțul ei, Edy, au reușit să se întoarcă în România.
„Exact când spuneam că ultima bombă a fost dată la zece jumate, a sunat din nou sirena și am coborât în buncăr, iar din buncăr am numărat vreo 7 sau 8 bubuituri, explozii! Este cel mai îngrozitor sentiment pe care poți să îl ai. Este ceva incredibil! Din fericire, nu atinge nimic Tel Avivul! Cumva toate sunt explodate în aer, acest sistem antirachete, nu știu! Noi suntem bine în continuare, dar în sud nu e bine deloc!", a mai spus Raluka.
„Este alertă, este stare de război, aici a început războiul de dimineață, 5000 de rachete și toată lumea a ieșit acum. Toată lumea e în panică, păsările zboară haotic (...)Deci am descoperit că buncărul în care trebuie să ne adăpostim este chiar dormitorul, are două uși care se închid așa... Fereastra asta mică prin care nu trece nici bomba atomică, cică. Nu înțeleg ce, cum! E haos! Dacă se aud sirenele iar, să intrăm în buncăr. Doamne ferește! Nu mai e nimeni, nimeni pe străzi, la plajă. S-a refugiat, în mare parte, toată lumea”, a mai spus Ruby pe Instagram.