Război în Ucraina, ziua 845. Rusia amenință Kievul dacă nu va fi de acord cu condițiile impuse pentru încheierea unui acord de pace. În același timp, Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să discute cu Rusia, însă doar în anumiți termeni. În același timp, oficialii de la Kremlin au anunțat că Vladimir Putin revine în Coreea de Nord după 24 de ani.
Rusia amenință Kievul dacă nu accepă condițiile pentru pace
Război în Ucraina, ziua 845. Într-un interviu acordat agenției de presă TASS, șeful Agenției de Informații Externe a Rusiei (SVR), Narîșkin, a amenințat că, în cazul în care Ucraina va respinge propunerea președintelui rus Vladimir Putin, termenii următoarei runde de negocieri de pace vor fi 'mai complecși și mai exigenți'.
„Următoarele condiții, în care se poate obține pacea și se poate semna un fel de acord de pace, vor fi mai dificile și mai dure pentru Ucraina", a spus el, răspunzând la întrebarea ce se va întâmpla cu Ucraina dacă noua propunere de pace este respinsă.
Anterior, Putin a făcut o nouă propunere de pace pentru a rezolva războiul din Ucraina. Acestea au fost: recunoașterea regiunilor Crimeea, Donețk, Republica Populară Lugansk, Zaporojie și Herson ca regiuni ale Federației Ruse; integrarea regiunilor nealiniate; și "statutul nenuclear, demilitarizarea, de-nazitizarea și abolirea sancțiunilor anti-rusești în Ucraina".
Propunerile Moscovei au fost respinse de Kiev.
Război în Ucraina, ziua 845. Zelenski: „Negocierile pentru pace cu Moscova pot începe mâine dacă Rusia se retrage din teritoriile Ucrainei”
Potrivit BBC, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că afr fi dispus să înceapă luni negocierile de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean.
Cu toate acestea, la ceremonia de închidere a summitului pentru pace din Elveția, el a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu are nicio intenție de a pune capăt războiului și că acesta trebuie oprit "prin orice mijloace", fie ele militare sau diplomatice.
Ajutorul occidental nu este suficient pentru a câştiga războiul, a adăugat el, afirmând că summitul a arătat că sprijinul internațional pentru Ucraina nu a slăbit.
Totodată, în ceea ce privește poziția slăbită a Ucrainei din ultima perioadă l-a determinat să ia în considerare și mișcări diplomatice, Volodimir Zelenski a afirmat că nu a fost cazul sî se gândeas ă la această alternativă, pentru că Ucraina întotdeauna a dorit pace.
"Rusia poate începe negocierile mâine dacă se retrage din teritoriile noastre", a precizat el.
Putin, vizită istorică în Coreea de Nord
Război în Ucraina, ziua 845. Vladimir Putin va efectua între 18-19 iunie o vizită oficială în Coreea de Nord, pentru prima dată după mai bine de două decenii. Vestea a fost confirmată de oficialii de la Kremlin.
Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord, este în pregătiri intense pentru a-l întâmpina pe omologul său rus, Vladimir Putin, care va ajunge în țara sa pentru prima dată după 24 de ani.
Vestea a apărut în presa străină inițial pe surse, însă a fost confirmată de oficialii de la Kremlin.
„La invitația președintelui Afacerilor de Stat al RPDC, Kim Jong Un, Vladimir Putin va efectua o vizită de stat în Republica Populară Democrată Coreea în perioada 18-19 iunie”, a transmis Kremlinul, potrivit Sky News.
Aceasta va fi prima vizită a liderului de la Kremlin la Phenian în ultimii 24 de ani și ar reprezenta un gest de reciprocitate după vizita lui Kim în Extremul Orient rus în septembrie anul trecut, marcând un summit ruso-nord-coreean neobișnuit.
Potrivit agenției citate, Kim dorește să profite de vizita lui Putin pentru consolidarea relațiilor țării sale cu Moscova. Acesta l-a primit personal pe președintele sud-coreean Moon Jae-in în septembrie 2018 și, alături de soția sa, Ri Sol-ju, pe președintele chinez Xi Jinping în iunie 2019, amintește Yonhap.