Război în Ucraina, ziua 749. Parlamentul rus a emis critici asupra discuțiilor din Germania referitoare la livrarea de rachete de croazieră Taurus către Ucraina, avertizând cu privire la potențiala escaladare a conflictului în cazul în care Berlinul va decide să furnizeze aceste arme către Kiev.
Război în Ucraina, ziua 749. Rusia avertizează Germania privind livrarea de rachete de croazieră Taurus
Astfel de dezvoltări ar putea conduce la implicarea Germaniei într-un conflict armat, iar Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german, este îndemnat să rămână vigilent și să contracareze această posibilitate, a transmis Duma de Stat a Rusiei într-un comunicat publicat marți la Moscova.
Germania a promis în „Tratatul 2+4” din 1990 „că de pe pământul german va veni numai pacea”, a spus Duma.
Cu toate acestea, o discuție recent publicată între ofițeri de rang înalt ai armatei germane și șeful forțelor aeriene germane, inspectorul Ingo Gerhartz, privind posibila utilizare a rachetelor Taurus împotriva unor ținte rusești, subliniază existența unui pericol în această privință, se mai precizează în comunicatul Dumei de Stat a Rusiei.
Mai mulți artiști au fost percheziționați
Marți, autoritățile ruse au efectuat percheziții în locuințele unor artiști și activiști din diverse orașe, în legătură cu un caz implicând o fostă membră a grupului de protest Pussy Riot, care sprijină Ucraina în lupta sa.
În decursul ultimilor doi ani, Kremlinul a declanșat o vastă campanie de reprresiune împotriva oricărei forme de disidență, iar aceste raiduri au avut loc cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale programate între 15 și 17 martie.
Conform organizațiilor pentru drepturile omului și a presei independente din Rusia, aproximativ douăzeci de artiști au fost supuși perchezițiilor marți, în cadrul unui nou caz în care este implicat Piotr Verzilov, fost membru al grupului de protest Pussy Riot și fondator al publicației Mediazona.
Război în Ucraina, ziua 749. O victorie a Rusiei, un „cataclism” pentru Franța
Premierul francez Gabriel Attal a pledat marți pentru strategia Franței de acordare de ajutor pentru Ucraina într-o intervenție în fața deputaților, așteptându-se ca aceasta să fie susținută pe scară largă, în ciuda diviziunilor din tabăra stângii și a abținerii partidului de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen.
A subliniat că o eventuală victorie a Rusiei în Ucraina ar fi „un cataclism” pentru francezi.
Într-un „moment critic al conflictului”, şeful guvernului de la Paris a dat startul dezbaterilor aducând „un omagiu rezistenţei excepţionale a poporului ucrainean”, fiind ovaţionat în picioare de către deputaţi.
El a insistat asupra „riscurilor concrete” şi „tangibile” ale unei victorii ruseşti asupra „vieţii de zi cu zi” a francezilor, un „cataclism pentru puterea lor de cumpărare” și „o inflaţie alimentară de zece ori mai mare, o explozie a preţurilor la energie de zece ori mai mare”.