Război în Israel ziua 240. IDF anunță moartea a încă patru ostatici. Iranul felicită Hamas pentru 7 octombrie
- Ionel Sclavone
- 4 iunie 2024, 06:23
Război în Israel ziua 240. Iranul escaladează tensiunile din Orientul Mijlociu, prin ayatollahul Ali Khamenei. El a felicitat Hamas pentru atacul din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, care a provocat războiul din Fâșia Gaza.
Armata israeliană a anunţat moartea a patru ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza. Între cei morți este și Nadav Popplewell, al cărui deces a fost anunţat de kibbutzul Nirim.
Război în Israel ziua 240
Armata „a informat familiile lui Haim Perry, Yoram Metzger, Amiram Cooper şi Nadav Popplewell” despre decesele lor. Cei patru au fost răpiţi în timpul atacului Hamas din sudul Israelului şi duşi în Fâşia Gaza. Armata israeliană a transmis un comunicat în care a arătat că trupurile lor sunt încă deţinute de gruparea islamistă palestiniană.
„Credem că cei patru (ostatici) au fost ucişi în timp ce se aflau împreună într-o zonă a (oraşului) Khan Younes în timpul operaţiunii noastre de acolo împotriva Hamas”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.
Trei dintre aceşti ostatici, Amiram Cooper, 84 de ani, Yoram Metzger, 80 de ani, şi Haim Perry, 80 de ani, proveneau din kibbutzul Nir Oz. Nadav Popplewell, un cetăţean israeliano-britanic, a fost răpit din kibbutzul Nirim.
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene ai cărei combatanţi s-au infiltrat pe 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, atac soldat cu peste 1.170 de morţi, majoritatea civili. Armata israeliană a afirmat că 252 de persoane au fost luate atunci ostatice de Hamas.
Amiram Cooper, Haim Perry, Yoram Metzger and Nadav Popplewell.
These are the names of four hostages who were abducted on October 7 and killed a few months ago while they were held hostage by Hamas in Gaza. Their bodies are still held in captivity.
Our hearts go out to their… pic.twitter.com/YcElKnUDqN
— Israel Defense Forces (@IDF) June 3, 2024
Iranul felicită Hamas pentru 7 octombrie
Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Israelul este pe cale să fie distrus. În acest context, liderul din Iran a felicitat gruparea teroristă Hamas pentru atacul din 7 octombrie. Această agresiune a provocat ofensiva asupra Fâşiei Gaza, transmite AFP.
Atacul Hamas a fost descrisă drept „o lovitură decisivă dată regimului sionist”. Conform ayatollahului Ali Khamenei această agresiune a pus statul Israel „pe calea care va duce la distrugerea” acestuia. Liderul religios iranian a susținut un discurs omagial cu ocazia a 35 de ani de la moartea predecesorului său, ayatollahul Ruhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice.
Khamenei a apreciat că actul terorist „a avut loc la momentul potrivit”. El a adăugat că nu poate aprecia că cei ce au gândit acest atac ştiau în ce măsură fac o treabă excelentă.
„Regimul sionist se descompune treptat sub ochii popoarelor lumii", iar "mai devreme sau mai târziu America trebuie să înceteze să îl mai susţină”, a afirmat el.
Ali Khamenei in a speech today, at the shirk shrine of Al-Khomeini, on the occasion of his death: "The region was in need of the October 7 attack, and the Al-Aqsa Flood operation came at a good time for the region." "Everyone should not hope for a ceasefire." {إِن تَمۡسَسۡكُمۡ… pic.twitter.com/jWh9pBwjB2
— Nader ibn Muhammad | نادر بن محمد (@NaderMadinah) June 3, 2024
Război în Israel ziua 240. Teheranul confirmă negocieri cu Statele Unite
Noul şef interimar al diplomaţiei iraniene, Ali Bagheri, a confirmat, la Beirut, că ţara sa poartă negocieri discrete cu Statele Unite. Discuțiile se poartă în Sultanatul Oman, relatează AFP. El a făcut o serie de comentarii în cadrul unei conferinţe de presă în legătură cu negocierile dintre Teheran şi Washington.
„Ne-am continuat mereu discuţiile (...) Aceste discuţii nu au fost niciodată întrerupte”, a declarat ministrul.
Statele Unite şi Iranul nu mai au relaţii diplomatice de la revoluţia islamică din 1979. Financial Times a informat în martie că Bagheri a purtat discuţii indirecte cu Statele Unite. Dialogul a început în primele zile ale anului 2024 în Oman, în plin război dintre Israel şi Hamas.
Ali Bagheri a sosit la Beirut, în prima sa călătorie în străinătate după ce a fost numit ministru de externe interimar. El i-a luat locul defunctului șef al diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdolahian, mort în accidentul de elicopter. Iranul sprijină militar şi financiar Hezbollah, care a deschis un front de luptă la graniţa dintre Liban şi Israel.
AEP acuză Iranul că sacrifică sânge palestinian
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, l-a acuzat pe ayatollahul Ali Khamenei că pledează pentru „sacrificarea de sânge palestinian. Oficialul ANP a comentat o serie de remarci ale liderului suprem iranian care a respins pacea în Fâşia Gaza. Ali Khamenei s-a declarat în favoarea continuării războiului împotriva Israelului, relatează EFE.
„Ceea ce ne dorim este să punem capăt ocupaţiei şi să materializăm statul nostru palestinian independent cu Ierusalimul de Est drept capitală şi nu politicile care nu servesc obiectivelor naţionale palestiniene”, a declarat Abbas într-un comunicat, referindu-se la prelungirea războiului.
Ali Khamenei declarase anterior că palestinienii morți în Gaza reprezintă „costul pe care trebuie să-l plătească poporul palestinian pe calea salvării sale şi a eliberării pământului său”. Ayatollahul a îndemnat „să nu ne punem speranţe într-un acord de încetare a focului”. El a apărat războiul ca fiind „necesar”, care a „amestecat cărţile” când Israelul a „încercat să pună în aplicare un plan pentru a controla regiunea”.
Mesajul ayatolahului către Hamas a venit pe fondul escaladării tensiunilor dintre Israel şi Hezbollah, un aliat apropiat al Iranului care anunţă zilnic atacuri în semn de „solidaritate” cu poporul palestinian asupra teritoriului israelian la graniţa de nord. Aici au loc schimburi de focuri aproape zilnice, soldate cu patru morţi în Liban în ultimele două zile.
خامنهای در توئیت زدن و خیالپردازی درباره نابودی اسرائیل قوی است، اما در واقعیت، موازنه فرق دارد.
حماس درهم شکسته شده و به عنوان سپر انسانی به گروگانهای اسرائیلی و ساکنان غزه میچسبد. حزبالله صدها کشته و صدمات شدید به زیرساختها متحمل شده است و در صورت وقوع یک جنگ همه جانبه،… https://t.co/xLbnxjWgLk
— ישראל כ”ץ Israel Katz (@Israel_katz) June 3, 2024
Replica Israelului pentru Iran
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, i-a răspuns la rândul său liderului suprem al Iranului pe reţeaua de socializare X. El l-a acuzat că „are fantezii cu privire la eliminarea Israelului”.
„Statul Israel are capacităţi militare enorme care nu au fost încă utilizate pe frontul de nord”, a scris el.
Israel Katz s-a referit la schimburile constante de focuri între armata israeliană şi Hezbollah la graniţa libaneză. În acest context a amenințat că „dacă va fi necesar” va utiliza aceste capacități şi împotriva Iranului.