Război în Israel, ziua 236. Gaza a fost declarată zonă afectată de foamete

Război în Israel, ziua 236. Gaza a fost declarată zonă afectată de foamete Război în Israel. Zeci de palestinieni uciși în atacuri israeliene. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Războiul din Israel a intrat în ziua cu numărul 236, zi în care ONG-urile și sindicatele profesionale palestiniene au declarat Fâșia Gaza zonă afectată de foamete și au solicitat comunității internaționale să procedeze la fel.

Război în Israel, ziua 235. Principalele evenimente

Între timp, armata israeliană a continuat bombardamentele în vestul orașului Rafah, o zonă considerată anterior de Israel ca fiind sigură. În urma raidurilor efectuate de și-au pierdut viața cel puțin 21 de persoane. Printre victime se află cel puțin 13 femei și fete.

La numai o zi după ce Spania, Irlanda și Norvegia au recunoscut independența statului Palestina, Consiliul de Securitate ONU a convocat o nouă reuniune de urgență, ca urmare a invaziei armatei israeliene în .

Organizația Națiunilor Unite acuză faptul că cele 170 de camioane cu ajutoare umanitare trimise în ultimele trei săptămâni sunt insuficiente, în condițiile în care nevoia zilnică a locuitorilor din Gaza este acoperită de 500 de camioane.

Ne puteți urmări și pe Google News
Război în Israel ziua 233

Tabăra din Rafah după atacul israelian Sursa foto: X

PAM nu mai poate asigura hrana civililor disperați

Peste un milion de civili au fost strămutați din cauza incursiunii israeliene din Rafah începută la începutul acestei luni. Asta după ce palestinienii au fost mutați în repetate rânduri din cauza bombardamentelor din .

PAM, Programul Alimentar al ONU, a solicitat încheierea imediată a unui armistițiu în Gaza. Totodată, organismul Națiunilor Unite a avertizat că nu mai dispune de capacitățile necesare pentru a asigura securitatea alimentară a civililor înfometați și disperați.

„Oamenii și copiii strămutați în Rafah și în întreaga Gaza sunt mai mult decât epuizați. Iar capacitatea noastră de a-i ajuta se deteriorează cu fiecare oră care trece, cu fiecare zi care trece. Avem nevoie de o încetare urgentă a focului acum", a declarat PAM.

razboi israel

Război în Israel. Sursă foto: Dreamstime

Declarația oficialilor PAM vine în contextul atacurilor israeliene asupra unei tabere de refugiați în urma cărora peste 45 de persoane au murit, printre care femei și copii care au sfârșit arși de vii. Comunitatea internațională nu a rămas pasivă la atrocitățile comise de Israel în tabăra de refugiați. Președintele francez a adus în discuție recunoașterea și reformarea Autorității de Eliberare a Palestinei.

Liderul de la Paris a făcut acest comentariu în timpul unei convorbiri telefonice cu Mahmoud Abbas, liderul AEP. Biroul de presă al președintelui francez a precizat că Emmanuel Macron solicitat mai multe reforme. Macron a evidențiat „angajamentul Franței” pentru o perspectivă comună a păcii cu partenerii europeni și arabi. În acest sens, liderul de la Versailles a oferit garanții de securitate pentru ambele tabere implicate în războiul din Gaza.

Apelul președintelui francez vine la mai puțin de 24 de ore după ce Spania, și Norvegia au anunțat că vor recunoaște independența statului Palestina. De la începutul războiului au murit peste 36.000 de palestinie și alți peste 81.000 de au fost răniți. De partea cealaltă, bilanțul morților în Israel este de cel puțin 1.139 de morți, potrivit Aljazeera.