Război în Israel, ziua 180. Val de proteste la adresa Israelului după uciderea a șapte voluntari în Gaza

Sursa foto: X (Twitter)

Război în Israel, ziua 180. Uciderea accidentală a șapte lucrători ai World Central Kitchen (WCK) în Fâșia Gaza, stârnește reacții internaționale. Printre lucrătorii umanitari ucişi au fost confirmaţi un polonez, un australian şi unul cu dublă cetăţenie, americană şi canadiană şi trei britanici. După moartea celor șapte colaboratori, într-un atac israelian, WCK a anunțat suspendarea activităţilor sale în Gaza.

World Central Kitchen a acuzat Tsahalul de faptul că a comis un „atac ţintit”.

Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Franţa, Polonia, Germania, Spania, statele arabe, Rusia, Iranul şi multe alte ţări au condamnat tragedia. Reprezentanții acestor țări au cerut o anchetă urgentă. Și Uniunea Europeană a cerut de asemenea să se facă lumină în acest caz.

Război în Israel ziua 180

Viceministrul polonez de externe Andrzej Szejna a declarat că Israelul trebuie să ofere explicaţii. Oficialul de la Varșovia a precizat că guvernul israelian trebuie să numească responsabilii şi să „despăgubească” familiile victimelor, relatează AFP.

Autorităţile israeliene trebuie să stabilească „cine trebuie să fie tras la răspundere penal pentru apăsarea unui anumit buton”, a declarat oficialul polomez. Andrzej Szejna a spus că autoritățile israeliene trebuie să se gândească „la modul de a despăgubi familiile victimelor. Aceasta chiar dacă este imposibil să facă acest lucru cu bani”.  În cursul zilei, ministrul polonez a anunţat că „a cerut explicaţii ambasadorului israelian Yacov Livne”.

„M-a asigurat că Polonia va primi în curând rezultatele unei anchete asupra acestei tragedii”, a declarat Radoslaw Sikorski pe reţeaua de socializare X, adăugând că Varşovia intenţionează să efectueze propria anchetă în acest caz.

Marea Britanie cere explicații

În acest context, guvernul britanic a convocat-o pe ambasadoarea Israelului la Londra pentru a-i transmite un protest. Între voluntarii uciși, într-o operaţiune a IDF în Gaza, sunt trei britanici.

Ministerul britanic de Externe a emis un comunicat de presă pe acest subiect. În document se menționează că a transmis ambasadoarei israeliene „condamnarea fără echivoc a morţii oribile a şapte lucrători umanitari ai World Central Kitchen (WCK), printre care trei cetăţeni britanici”.

De asemenea, guvernul britanic i-a cerut Israelului o investigaţie rapidă şi transparentă a acestui caz şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Anterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a recunoscut că armata israeliană a ucis în mod „neintenţionat” şapte lucrători umanitari în Fâşia Gaza. El a promis o investigaţie riguroasă, dar s-a apărat motivând că astfel de lucruri „se întâmplă în război”.

„Vom face tot posibilul să nu se repete”, a promis Netanyahu.

Statele Unite cer mai mult pentru protecția civililor

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că Israelul trebuie să facă „mai mult pentru a-i proteja pe civilii nevinovaţi” din Gaza. Oficialul american a cerut o anchetă „rapidă şi imparţială” asupra atacului israelian care a ucis şapte voluntari.

„Le-am spus clar israelienilor că trebuie făcut mai mult pentru a proteja vieţile civililor nevinovaţi, fie că sunt copii palestinieni nevinovaţi sau lucrători umanitari”, a declarat Blinken la o conferinţă de presă la Paris cu omologul său francez Stephane Sejourne.

Blinken a cerut, de asemenea, autorităţilor israeliene să efectueze o „investigaţie rapidă şi imparţială pentru a înţelege exact ce s-a întâmplat”. Israelul a recunoscut că a fost o „lovitură neintenţionată”.

La rândul său, Sejourne a exprimat „condamnarea fermă” a acestui atac din partea Franţei. El a subliniat că „protecţia lucrătorilor umanitari este un imperativ moral şi juridic la care toată lumea trebuie să adere”. Cei doi oficiali au reiterat, de asemenea, necesitatea unei „încetări imediate a focului”.