Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acceptat demisia guvernului condus de premierul Mohammed Shtayyeh.În acest context, regele Abdullah al Iordaniei a avertizat în legătură cu pericolele unei operaţiuni militare planificate de către Israel la Rafah.
Război în Israel ziua 144. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acceptat demisia guvernului condus de Mohammed Shtayyeh. Guvernul Autorităţii palestiniene, aflat la conducere în Cisiordania, şi-a prezentat demisia preşedintelui Autorităţii, Mahmoud Abbas. Demisia lui Shtayyeh este privită ca un pas simbolic, deschizând calea spre realizarea obiectivului unei soluţii cu două state.
„Preşedintele a emis un decret prin care acceptă această demisie şi le-a cerut lui Mohammed Shtayyeh şi guvernului său să rămână temporar în funcţie până când se formează un nou guvern”, subliniază preşedinţia palestiniană.
Demisia premierului și a guvernului său intervine intervine în special „în lumina evenimentelor legate de agresiunea împotriva Fâşiei Gaza”. Potrivit premierului demisionar, palestinienii au nevoie de „noi măsuri politice” şi de o conducere unificată ca urmare a „noii realităţi” impuse de războiul din Gaza.
Autoritatea Palestiniană a fost înfiinţată în cadrul acordurilor de pace de la Oslo, din 1993, dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Aceasta controlează Cisiordania, însă este considerată de mulţi palestinieni coruptă şi nedemocratică. Hamas guvernează de 17 ani Fâşia Gaza, după ce a expulzat serviciile de securitate loiale Autorităţii Palestiniene.
Război în Israel ziua 144
Regele Abdullah al Iordaniei a avertizat în legătură cu pericolele unei operaţiuni militare planificate de către Israel la Rafah. El a reluat apelul la încetarea focului, imediat, și la protejarea civililor din Gaza. Palatul regal a transmis că este nevoie de ajutoare pentru civilii refugiați în această zonă, potrivit Reuters.
Regele a spus că singura modalitate de a pune capăt conflictului este găsirea unui „orizont politic” pentru palestinieni. El a precizat că este nevoie de înființarea unui stat palestinian pe teritoriul ocupat de Israel în războiul arabo-israelian din 1967, inclusiv în Ierusalimul de Est.
Reacția regelului Abdullah al Iordaniei vine după ce prim-ministrul Israelului Benjamin Netanyahu a anunţat aprobarea planurilor militare pentru Rafah. Cabinetul de securitate israelian a analizat inclusiv evacuarea a peste un milion de civili palestinieni strămutaţi. Aceștia s-au refugiat în Rafah, iar soarta lor îngrijorează puterile mondiale.
Operațiune de ajutorare a civililor din Gaza
Armata iordaniană a organizat de asemenea cea mai mare operaţiune de furnizare a ajutoarelor pentru Gaza. A fost vorba despre o operațiune aeriană prin care au fost lansate ajutoare constând în alimente și medicamente. Cea mai mare parte a populației de aici se confruntă cu lipsuri uriașe, se arată într-un comunicat al armatei.
Operaţiunea a desfăşurat patru avioane C-130, unul aparţinând forţelor aeriene franceze. Informația a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al armatei, Mustafa Hiyari.
Ajutoarele a fost lansate în 11 locuri de-a lungul coastei Fâşiei Gaza, de la marginea nordică până în sud. Locurile au fost alese special pentru ca civilii să le poată colecta, a declarat Hiyari pentru Reuters. Lansări anterioare paraşutând medicamente şi provizii umanitare au fost trimise la spitalele pe care armata iordaniană le conduce în Gaza.
Război în Israel ziua 144 Lider Hezbollah mort într-un raid
Comandantul grupării Hezbollah al sectorului estic din sudul Libanului a fost ucis într-un atac israelian. Canalul saudit Al-Hadath a confirmat moartea liderului Hezbollah. IDF a anunțat că Hassan Hossein Salami, responsabil Hezbollah pentru regiunea Hajir, a fost eliminat. În replică, organizația a precizat, ulterior, că a bombardat o bază militară israeliană.
Armata israeliană a afirmat că „zeci de rachete” au fost lansate dinspre Liban. Anterior, IDF a transmis că avioane de vânătoare „vizaseră poziţii ale apărării aeriene a Hezbollah în câmpia Bekaa”.
„Aceste lovituri au fost întreprinse ca represalii la un tir de rachetă sol-aer contra unei drone Hermes-450 care s-a prăbuşit mai devreme în cursul zilei”, a indicat armata israeliană.
Hezbollah a anunţat că doi dintre combatanţii săi au fost ucişi. Regiunea Baalbeck din câmpia Bekaa la frontiera cu Siria este un bastion al Hezbollah, care dispune de o importantă prezenţă militară. Organizația a anunțat că „unitatea sa de apărare antiaeriană doborâse o dronă mare israeliană de tip Hermes 450” la circa 20 km de frontiera cu Israelul.
Rebelii Houthi anunță primul civil mort
Rebelii huthi au anunțat că a fost înregistrat primul civil mort de la începutul atacurilor aeriene americane şi britanice. Forțele navale ale celor două puteri lansează atacuri cei vizează insurgenţii susţinuţi de Iran, care lovesc traficul maritim în largul Yemenului, relatează AFP.
Bombardamente americano-britanice s-au desfășurat în weekend în Yemen și s-au soldat cu un mort şi opt răniţi în rândul civililor. Informația a fost prezentată de agenţia de presă a rebelilor.
„Agresiunea americano-britanică în districtul Maqbana, în guvernoratul Taiz, a antrenat moartea unui cetăţean şi a rănit alţi şase”, iar alţi doi cetăţeni au fost răniţi în capitală, Sanaa, anunţă agenţia Saba, citând un comunicat al Ministerului Sănătăţii Publice al rebelilor.
Statele Unite şi Regatul Unit au anunţat că au vizat 18 ţinte în opt locuri, în Yemen, într-o operaţiune susţinută de alte opt ţări. Este vorba despre Canada, Australia, Bahrain, Danemarca, Olanda şi Noua Zeelandă.