Gardienii Revoluţiei iraniene au anunţat că au doborât joi „o dronă spion americană" care a încălcat spaţiul aerian al Republicii Islamice. Acțiunea ostilă vine pe fondul inflamării tensiunii în zona Golfului.
Gardienii „au doborât o dronă spion americană care s-a infiltrat deasupra provinciei de coastă Hormozgan din sudul ţării", a declarat Press TV, canalul de ştiri în engleză al televiziunii de stat.
Aparatul, un model Global Hawk (al producătorului american Northrop Grumman), „a fost doborât de forţele aeriene" lângă Kouh-e Mobarak, în apropiere de portul Jask, „după ce a violat spaţiul aerian iranian", a adăugat canalul. Televiziunea de stat nu a arătat dimineaţă devreme imagini ale aparatului distrus.
Incidentul are loc într-un context de tensiuni exacerbate între Iran şi Statele Unite. Armata americană şi-a intensificat acuzaţiile miercuri împotriva Iranului, făcându-l responsabil pentru atacul asupra unuia dintre cele două tancuri petroliere lovite de explozii pe 13 iunie în Marea Oman, scrie Agerpres. Teheranul a negat orice implicare în aceste atacuri, sugerând că Statele Unite recurg la acuzaţii pentru a justifica folosirea forţei împotriva Republicii Islamice. Provincia Hormozgan se învecinează cu Strâmtoarea Ormuz.